O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

128
omului. Trăind un sentiment acut de frustrare, el a devenit mai vulnerabil la bolile
psihice şi îi este tot mai propriu sentimentul insecurităţii şi al devianţei. Ritmul rapid
al vieţii din oraşe a determinat apariţia stresului de suprasolicitare şi de alienare
spirituală. Omul a devenit din ce în ce mai depersonalizat.
O dată cu prăbuşirea valorilor tradiţionale, a scăzut şi importanţa familiei. În
aceste condiţii au apărut noi forme de viaţă familială şi de căsătorie. Au devenit tot
mai frecvente cuplurile fără copii sau „familiile monoparentale”, persoanele
celibatare, persoanele divorţate şi a crescut frecvenţa concubinajului.
În paralel cu înmulţirea numărului familiilor cu un singur părinte, este tot mai
evident pericolul delincvenţei. Pe acest fond, al existenţei unor criterii sociale tot
mai relaxate şi a unei toleranţe crescute, viaţa sexuală începe tot mai devreme, iar
numărul căsătoriilor scade. Se extinde celibatul, creşte numărul de divorţuri, de
concubinaje, iar căsătoria de probă devine o obişnuinţă. O parte din funcţiile
tradiţionale ale familiei, mai ales cele de protecţie, sunt preluate de instituţii noi,
cum ar fi creşele, grădiniţele sau azilurile pentru bătrâni.
Transformările intervenite în societatea modernă au fărâmiţat structura familiei
tradiţionale.4 Au apărut, în primul rând, relaţii noi între familie şi societate, relaţii
determinate de scăderea importanţei funcţiei economice la nivelul familiei.
Structurile restrânse au permis oamenilor o mobilitate crescută, cerinţă impusă de
urbanizare şi industrializare.
Familia şi-a redus din importanţă, mai ales după instaurarea laicizării. Modelul
tradiţional intră astfel în desuetudine. Funcţia socială a femeii creşte. Cu cât este mai
prezentă în activităţi din afara familiei, cu atât tinde să devină egală cu bărbatul.
Participă mai intens la viaţa socială şi politică, îşi măreşte gradul de profesionalizare
şi şcolarizare. În relaţia bărbat-femeie se impune tot mai mult ideea independenţei
economice. Toate aceste tendinţe au fost duse la extrem, fiind falsificate de mişcările
feministe, care au intrat într-o fază violentă, începând cu anii ’60.
Transformările din sânul familiei duc la o diminuare a relaţiilor de rudenie şi
vecinătate. Relaţia dintre familie şi societate este din ce în ce mai deschisă, astfel
încât membrii ei sunt mai preocupaţi de problemele societăţii, de situaţia economică,
de calitatea vieţii şi de crizele economice. În acelaşi timp, creşte toleranţa la noile
comportamente demografice.
Aceste modificări sunt prezente mai ales la nivelul tinerilor. Viaţa sexuală
începe tot mai devreme, iar experienţa „premaritală” se extinde. Tinerii acceptă uşor
coabitări prelungite, înainte de căsătorie. În asemenea condiţii, conceptul de control
al naşterilor se fixează uşor în practica obişnuită. Cazurile de celibat nu mai sunt
privite ca o excepţie. Toate acestea au loc pe fondul unei creşteri a permisivităţii şi
toleranţei părinţilor faţă de copii.
Procesul de laicizare a desacralizat familia, iar rolurile şi poziţiile în sânul ei se
reaşează. Oamenii sunt din ce în ce mai determinaţi de latura emoţional-afectivă a
4 Mihăilescu, Ioan, Sociologie generală, Bucureşti, Editura Universităţii Bucureşti, 2000, p. 210-219