O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

structura ADN-ului pentru a potenţa anumite caracteristici, precum inteligenţa sau
personalitatea. În felul acesta se ajunge din nou la rasism, tendinţă care a atins o
culme la jumătatea secolului al XX-lea, în Germania nazistă. Se încalcă un principiu
fundamental al vieţii sociale, acela care asigură egalitatea dintre oameni. Demnitatea
umană nu poate fi modelată şi distribuită conform voinţei altora.
Problema handicapului frământă multe medii ale societăţii de astăzi. În
România, după 1990, situaţia oamenilor invalizi a luat o întorsătură pozitivă. Există
un departament de stat la nivelul guvernului, Autoritatea Naţională pentru
Persoanele cu Handicap, care coordonează un set de programe destinate acestor
oameni şi familiilor lor.
Din păcate, raportul pe 2002 al organizaţiei Rights for Children with
Disabilities relevă faptul că, în România, copiii cu handicap “nu pot avea drepturi
egale cu ceilalţi copii şi nu se bucură de atenţia pe care autorităţile guvernamentale
pretind că le-ar acorda-o”.50 Copiii cu handicap, în număr de 60.000, adică 1% din
cei aproximativ 6 milioane, cât constituie această categorie de populaţie din
România, nu au acces real la instituţiile publice – şcoli, teatre, cinematografe,
biblioteci, serviciu de transport public, străzi, spaţii de joacă, fiind nerespectate
standardele europene.
Autoarea raportului, Gerison Landsworth, cere guvernului să se implice mai
nuanţat şi mai concret în educarea societăţii civile în ceea ce priveşte
nediscriminarea copiilor cu handicap şi integrarea acestora în societate. Majoritatea
copiilor cu handicap au ajuns în aceste instituţii din cauza deficienţelor, în special
mintale. Nouăzeci la sută din copiii cu handicap instituţionalizaţi au fost abandonaţi
la naştere. Un studiu social, realizat de organizaţia „Trebuie!”, în luna mai 2003, a
arătat că peste 79% dintre cei chestionaţi consideră că în România nu sunt respectate
drepturile copiilor invalizi.
Eliminarea copiilor cu handicap, prin avort, rămâne una din soluţiile rezolvării
handicapului. Nu există studii care să ateste că opinia publică acceptă asemenea
crude discriminări. Avorturile, în cazul copiilor cu handicap, sunt acceptate până în
momentul naşterii. Părinţii al căror făt are o malformaţie sunt adesea supuşi unor
confuzii inadecvate şi brutale. Nu li se oferă consilierea necesară, nu li se dau detalii
despre grupurile de susţinere, care ar putea să le ofere informaţii mai clare şi mai
corecte. Aceste situaţii sunt acceptate ca fiind normale, iar mentalitatea în favoarea
morţii se insinuează la toate nivelurile societăţii.
50 Ziarele „Curentul” şi „Jurnalul Naţional”, 3 iunie 2003
93