O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

111
socio-economice, se află camuflate convingeri, care ţin de ideologia „purificării
rasei”. Acest tip de motivaţie devine tot mai frecvent, pe măsură ce metodele de
diagnostic prenatal se extind. În special, se impune diagnosticul genetic. Asocierea
avortului cu acest curent de opinie impune găsirea unor noi soluţii medicale, sociale
şi de mentalitate pentru problema handicapului. Conform principiului subsidiarităţii,
prezenţa malformaţiilor sau a handicapului solicită prezenţa şi ajutorul cât mai
multor actori din partea societăţii.
Autorizarea avortului provocat nu s-a dovedit a fi o soluţie pentru limitarea
avorturilor ilegale. Ba mai mult, atitudinea protectoare, creată de legi şi mentalităţi,
a stimulat o industrie înfloritoare.8 În multe ţări, această industrie este sprijinită
chiar prin legi specifice.
Sub diverse motivaţii, avortul este legal în 193 de ţări. Diferenţele legislaţiei
permisive sunt date fie de religie, fie de nivelul de dezvoltare al zonei. Conform
statisticilor OMS (1999), ţările cu cele mai mari rate ale avortului în Europa (număr
de avorturi la 1000 de naşteri vii) au fost: Rusia – 1695,66, Ucraina – 1204,51,
România – 1107,79 şi Bulgaria – 1001,26.9
Cea mai grea situaţie se întâlneşte în spaţiul fostelor ţări comuniste. Cu excepţia
Poloniei, unde avortul a fost interzis (1993), după 1990, în toate aceste ţări numărul
avorturilor este mult mai mare decât în ţările occidentale. Raportul Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, publicat în anul 2000, a arătat că în Rusia şi ţările Europei
Centrale şi de Est, care au aproape 10% din populaţia lumii, se efectuează cam o
treime din totalul avorturilor la nivel mondial.
2. LEGISLAŢIA AVORTULUI ÎN ROMÂNIA
În România tradiţională, avortul a fost ţinut sub control, atât prin presiunea
mentalităţilor, dominate de influenţa Bisericii Ortodoxe, cât şi cu ajutorul legilor. Cu
toate acestea, evoluţia reglementărilor referitoare la avort „se înscrie în mişcarea
universală de emancipare a femeii”.10
În epoca medievală, femeia avea un rol distinct, fiind distribuit prin prisma
normelor universului familiei. Această poziţie a femeii se regăseşte şi în Codul
Calimachi (1817) şi Codul Caragea (1818). Primele prevederi referitoare la avort le
introduce „Codul Penal din 1 mai 1865. În articolul 246 (modificat prin legea din 17
februarie 1874) se stipula: «oricare, prin lucruri de mâncare, băuturi, doctorii
violente sau prin orice alt mijloc s-ar face, cu ştiinţă, pe femeia însărcinată să lepede,
ori cu voia ei ori nu, se va pedepsi»”.11 Pe lângă femeie, mai erau pedepsiţi medicii,
chirurgii, ofiţerii de sănătate, spiţerii şi moaşele.
8 Ibidem, p. 308
9 WHO/Europe, HFA Database, January 2002
10 Scripcaru, Gh. et al., op.cit., 1998, p. 109
11 Ibidem