O viziune asupra vietii - Asociația Pro-vita

133
Sexualitatea domneşte peste toate funcţiile importante ale familiei. Membrii ei
acordă tot mai mult interes „performanţelor“ din acest domeniu. Apar componente
noi, ciudate pentru persoanele în vârstă, care evidenţiază dorinţa de a poseda.
Funcţia de procreaţie este golită de virtuţi şi responsabilităţi, fiind asumată ca o
funcţie de ordin biologic. Scade interesul pentru copii şi importanţa acestora în
structura familială. Încet-încet, familia extinsă din perioada interbelică, cu 5-6 copii
s-a erodat, s-a împuţinat dramatic, ajungând la o familie cu maximum 2 copii.
Studiile, puţine câte sunt, scot în evidenţă faptul că majoritatea femeilor şi a
bărbaţilor îşi doresc un copil, maximum doi.11
Caracterul individualist se extinde în structura familiei. Modelul familiei
monoparentale, care bântuie în societatea americană, a prins rădăcini în Europa
Occidentală şi apoi în Europa Centrală şi de Est. Familiile centrate doar pe mamă
sau doar pe tată se înmulţesc în tot spaţiul european. Sociologii americani au scos în
evidenţă faptul că cei mai mulţi criminali în statele nord-americane provin din
familiile destrămate şi din mediile sărace.12 Ultimul recensământ (2002) arată că 8,5
milioane (40%) de români nu sunt căsătoriţi.
Familia modernă, care funcţionează după principiul individualismului, impune
relaţii impersonale între oameni, relaţii care exclud afectivitatea, comuniunea,
iubirea. Majoritatea oamenilor îşi justifică „răceala”, considerând că doar pe această
cale pot face faţă legăturilor tot mai variate, cu treceri rapide de la o stare la alta şi
de la un rol social la altul.13
În absenţa unor valori morale sau chiar în cazul diminuării acestora, se face
resimţită tot mai mult o stare de instabilitate, care generează mari traume, care s-au
transformat în adevărate fenomene sociale: infidelitatea, alcoolismul, disfuncţiile
sexual-afective şi violenţa în familie. Omul, ca individ despovărat moral, nu resimte
decât constrângerile socio-economice. Fericirea, ca ideal al oricărei fiinţe umane,
este determinată doar de autoafirmare, automulţumire şi autorealizare. Absenţa
afecţiunii şi a cadrului moral pune pe gânduri nu numai pe promotorii ideilor
pro-vita, ci şi pe cei care susţin practicile abortive: „Meditând asupra evenimentelor
sale psihologice, dar şi asupra resurselor ei afective, morale, biologice şi culturale,
întru autogenerare, în a face faţă prezentului şi viitorului, familia rămâne pentru
fiecare din noi o întrebare la care nu se poate răspunde decât cu iubire.”14
4. Divorţul
11 Studiul Sănătatea Reproducerii România 1999, Raport final, martie 2001, CDC, ARSPMS, p. 239
12 Parkinson Lisa, Separarea, divorţul şi familia, Bucureşti, Editura Alternative, 1993, p. 12-15
13 Mitrofan, Iolanda, Schimbări şi tendinţe în structura şi funcţiile familiei, în revista „Sociologie
românească“, nr. 5, 1999, p. 477
14 Ibidem, p. 480