pedagogie pentru viitorii profesori - Universitatea din Craiova

CAPITOLUL IIPEDAGOGIA – ŞTIINŢĂ ANALITICĂ A EDUCAŢIEI1. Delimitări conceptualeActivitatea fundamentală – educaţia – ia naştere din nevoia intrinsecă afiinţei umane de a-şi conserva şi perpetua valorile şi de a le transmite maideparte tinerei generaţii. În toate timpurile, omul a simţit nevoia de a-şi crea ununivers valoric pe care l-a preluat de la înaintaşi şi l-a transmis urmaşilor, maiîntâi prin imitaţie, adăugând creativ propriile valori. Această nevoie s-a resimţitcontinuu şi a trebuit să fie satisfăcută, astfel încât, în prezent, provocările lumiicontemporane impun o organizare cât mai riguroasă a acestei activităţi umanefundamentale care să fie gestionată de o ştiinţă de sine stătătoare – pedagogia.Termenul de „pedagogie” (paidagogia) derivă din cuvintele greceştipais, paidos - copil şi agoge – a conduce, având o primă semnificaţie de acţiunede conducere a (evoluţiei, creşterii, dezvoltării) copilului. Derivat din aceeaşirădăcină etimologică, în Antichitate, se întrebuinţa şi termenul de paidagogus –pedagog – care era un sclav sau o persoană cu o condiţie socială şi materialăumilă, ce însoţea copiii la şcoală (termenul se foloseşte şi în prezent, dar cu altăsemnificaţie).Într-o altă accepţie, tot reducţionistă, prin pedagogie se înţelegedomeniul care se ocupă cu educaţia copilului, o accepţie derivată din prima(conducere a copilului la şcoală).Treptat, pedagogia nu mai poate fi o disciplină/ştiinţă care studiazăexclusiv educaţia copilului, ci îşi extinde aria de cercetare şi obiectul de studiu,referindu-se la educaţia individului de-a lungul întregii vieţi, ocupându-se decide problematica educaţiei permanente.În prezent, pedagogia este recunoscută drept ştiinţă integrativă şiunitară a educaţiei, constituită dintr-un sistem de discipline ştiinţifice sau ştiinţeparticulare – ştiinţe ale educaţiei/ştiinţe pedagogice.Termenul de pedagogie a fost recunoscut oficial de Academia Francezăîn 1762 (Bîrzea, 1995), dar s-a folosit cu precădere abia în secolul al XIX-lea,când cursurile de „educaţie generală” au fost denumite „cursuri de pedagogie”.La noi, termenul este întâlnit într-un hrisov al domnitorului Al. Ipsilanti (1776),referitor la rolurile pedagogului în organizarea şcolii domneşti. Tot în secolulrespectiv (1779), întâlnim lucrarea lui Iosif Moesiodax - Tratat despre educaţiacopiilor sau Pedagogia – din care aflăm că „pedagogia este o metodă careîndrumează moravurile copiilor spre virtuţi şi care le pregăteşte sufletul spre29