pedagogie pentru viitorii profesori - Universitatea din Craiova

CAPITOLUL VCURRICULUMUL – ASPECTE TEORETICE ŞIPRACTICE1. Delimitări conceptualea). IstoricConceptLat. curriculum, curricula = drum, parcurs, cursă, scurtă alergareEtapeEtapa premodernă- în secolele XVI-XIX, se foloseşte în universităţi medievale din Anglia,Olanda (Leiden) şi Scoţia (Glasgow), cu sensul de curs obligatoriu destudiu sau de instruire;- se utilizează resimţindu-se nevoia rigurozităţii în planificare, organizarea traseului de învăţare.Etapa modernă- J. Dewey, în 1902 („The child and the curriculum”), foloseşte sintagma„experienţe de învăţare a copilului” – se avansează ideea curriculumuluicentrat pe copil;- F. Bobbitt (1918 – „The curriculum”) – se accentuează ideeaexperienţelor concrete, directe şi indirecte de învăţare, preconizate finalistde şcoală;- prin curriclum se înţelege atât experienţele de învăţare şcolare formale,cât şi cele extraşcolare, planificate şi proiectate în şcoală;- R. Tyler (Basic principles of curriculum and instruction – 1949)propune accentuarea pe obiective, conţinuturi, experienţe, proceduriactive, evaluare standardizată.Etapa postmodernă- după anii `50-`60, curriculum devine element de politică educaţională;- educaţia este abordată din perspectivă curriculară;- se face racordarea cu educaţia permanentă;- se diversifică tipurile de curriculum şi se definitivează elementelecomponente: obiective, conţinuturi, strategii, evaluare, reglare.Tabelul nr. V.1. Evoluţia diacronică a conceptului curriculum65