LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

128
Lucia Sava
primeam doar o simbolică indemnizaţie pentru că eram persoana care reprezenta
statul” (la data de 24 ianuarie 1918) 406 .
În ajunul Marii Uniri a Basarabiei cu România, mărimea indemnizaţiei
zilnice a deputaţilor basarabeni era de 15 ruble, adică 450 ruble/lunar, pe
care aceştia o puteau ridica numai în cazul prezenţei lor la şedinţele în plen
ale Sfatului Ţării şi ale comisiilor lui, însă dacă ei „lipseau nemotivat” de la
şedinţele în cauză, indemnizaţia pe ziua respectivă le era „reţinută”. În ceea ce
priveşte salariile celorlalţi membri ai Prezidiului legislativului, conform informaţiilor
de care dispunem, acestea erau următoarele: preşedintele Sfatului
Ţării – 900 ruble, prim-vice-preşedintele, vice-preşedintele şi secretarul prim
– câte 750 ruble. Ceilalţi funcţionari ai aparatului Executivului, începând cu
şefii diferitelor servicii şi terminând cu obişnuiţii curieri, primeau un salariu ce
varia între 600-150 ruble pe lună. După Unire, indemnizaţia zilnică a deputaţilor
Sfatului Ţării a crescut până la 30 lei 407 . Fără a exagera, putem conchide,
exista în situaţia veniturilor populaţiei Chişinăului o discrepanţă foarte mare
de la o categorie socială la alta, deşi cheltuielile suportate de unii şi de alţii
erau în mare măsură aceleaşi, cel puţin dacă ne referim la produsele de strictă
necesitate.
Cât priveşte munca intelectualilor, aceasta era remunerată după alte
criterii. Revista Luminătorul din august 1912 publica la rubrica Ştiri informaţia
conform căreia „Sfatul şcolilor al Preasfinţitului Sinod a alcătuit un proiect
de lege prin care să deie din haznaua statului 1 600 000 ruble pentru mărirea
lefilor de la şcolile din popor bisericeşti şi 500 00 ruble pentru zidirea altor
şcoli bisericeşti cu începere din 1911”. 408 Această informaţie ne permite să
conchidem, că existau probleme legate de asigurarea acestei categorii sociale
cu salarii. Semnificative în acest sens, sunt Rezoluţiile Congresului învăţătorilor din
ţinutul Basarabia din data de 11 aprilie 1917, care solicitau:
• leafa învăţătorilor să fie mărită până la 1500 ruble, iar la fiecare 8 ani să
crească cu câte 180 ruble – dintre care 2% din leafă pentru pensie;
• după 25 de ani de activitate în domeniul pedagogic să fie oferită o
pensie de 1 500 ruble fiecărei persoane;
• învăţătorii solicitau dreptul la 6 luni de certificat de boală, perioadă în
care li se achita leafa şi lecuirea 409 .
406 V. Popovschi, Organizarea internă a Republicii Democratice Moldoveneşti (1917-1918) // Destin
românesc, nr. 3, 2001, p. 84-94.
407 Ibidem, p. 85-86.
408 Luminătorul. 1909-1918, p. 78.
409 Şcoala Moldovenească. Revista Asociaţiei Învăţătorilor Moldoveni din Basarabia, 1917,
p. 19-23.