LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

20
Lucia Sava
se adăpostesc sau îşi organizează timpul liber nu este niciodată indiferent.
Şi în aceste instantanee, de la o societate la alta, se manifestă, de asemenea,
contraste, disparităţi, care nu sunt toate superficiale şi care trebuie să trezească
curiozitatea istoricului. Iar „recompunerea acestor imagini – după cum avea
să afirme Fernand Braudel – este un joc distractiv şi eu nu îl socotesc inutil” 10 .
2. Modele şi metode de cercetare. Nimic mai dificil în abordarea
subiectelor despre viaţa cotidiană decât stabilirea unor metode sau modele
de cercetare. Dificultatea studiului rezultă din faptul că „ne aflam pe un teren
neumblat” 11 , în care există puţini înaintaşi, care au încercat să exploreze în
acest domeniu, iar informaţiile, la prima vedere numeroase, sunt împrăştiate
în toate părţile, astfel încât prioritatea acordată unora s-ar putea face în detrimentul
altora.
Acestora li se adaugă varietatea şi complexitatea aspectelor problemei
vieţii cotidiene. Dat fiind faptul că istoria se referă la om în grup mai curând
decât ca individ, că este istorie a societăţilor, a naţiunilor, a civilizaţiilor, chiar
a omenirii 12 , deci, a ceea ce este colectiv, istoricul nu va povesti, de exemplu,
masă cu masă, toatele prânzurile şi toate cinele tuturor oamenilor, dar va
face referinţă la aceste mese, care împreună alcătuiesc obiceiurile culinare ale
unei civilizaţii sau va povesti istoria bucătăriei dintr-o societate de-a lungul
secolelor. Dificultatea e cu atât mai mare, cu cât sfera privată şi cea publică se
articulează şi se definesc reciproc, de aici, teama de a aluneca spre o istorie a
individualismului.
Pe de altă parte, istoria se scrie cu propria personalitate, adică pe baza unui
bagaj de cunoştinţe (uneori poate confuze) pe care autorul le-a asimilat pe
parcursul vieţii. Această experienţă este transmisibilă şi cumulativă, însă ea nu
este o metodă propriu-zisă de cercetare, deoarece fiecare îşi face experienţa
după puterea şi voinţa lui. Acest fapt determină caracterul individual al scrierilor
istorice, care împreună cu lacunele documentării şi varietăţii experienţelor
limitează obiectivitatea istorică.
Definind misiunea istoricului, care constă în ordonarea şi selectarea documentelor,
a cercetărilor desfăşurate la nivelul documentului brut, istoricul
Marc Bloch precizează că „aceste produse ale unei trude inegale trebuie să le
clasifici, ordonezi, compari între ele” şi apoi să construieşti din acest material
capelele sixtine ale istoriei.” 13 .
10 F. Braudel, Structurile cotidianului: posibilul şi imposibilul, vol. I, Bucureşti, 1984, p. 16.
11 Ph. Ariès, Duby, G., Istoria vieţii private, vol. I, Bucureşti, 1994, p. 5-6.
12 P. Veyne, Cum se scrie istoria, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1999, p. 78.
13 M. Bloch, Pledoarie pentru istorie, Ed. Tribuna, Cluj-Napoca, 2007, p. 14.