LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

98
Lucia Sava
Frăţiman a predat cursul de Istoria bisericii româneşti 292 . Prin urmare, majoritatea
instituţiilor de instruire publică aveau menirea principală de a forma un nivel
de cultură locuitorilor oraşului.
Un alt gen de localuri publice îl constituie gospodăriile individuale, care
datorită unor împrejurări, precum şi a unor acţiuni de vânzare-cumpărare se
transformă în clădiri publice. Vom prezenta în continuare câteva exemple
de astfel de localuri publice. A. Sava, unul dintre martorii perioadei, menţionează
despre Casa paharnicului Toma Stamati, fost serdar de Orhei, şi a
fiului său, poetul Constantin Stamati. Această clădire era situată pe strada
Sf. Haralampie nr. 126, la marginea de sus a oraşului. Conform informaţiilor
prezentate de autor, la început aceasta a constituit o proprietate individuală,
iar mai apoi a fost transformată în Casa Statului, unde îşi avea sediul Poliţia din
Chişinău. Această construcţie avea o faţadă de un etaj şi jumătate, iar în spate
un singur rând şi era acoperită cu scânduri. Ea a fost scoasă în vânzare pentru
prima dată în 1836, iar în anul 1896 intră în stăpânirea familiei moldoveneşti
a Emiliei Moinescu; din anul 1903, edificiul a avut mai mulţi stăpâni, printre
care domnii Uşer Bronfman şi Moise Aron Zilberfarl 293 .
De altfel, după cum remarcăm din menţiunile lui A. Sava, majoritatea localurilor
publice din perioada studiată, pe care le-am plasat în această categorie,
îşi schimbă foarte des proprietarii, fiind supuse mai multor acte de vânzarecumpărare.
Câteva exemple sunt indispensabile în acest sens.
Astfel, proprietatea individuală, situată pe strada Sf. Haralampie nr. 116,
a avut mai mulţi proprietari: în anul 1900 ea aparţinea unui oarecare Egor
Ursul, în anul următor, 1901, trece în posesia lui Seima Vladimirski, care peste
numai un an o vinde lui N. Vladimirski. Începând cu anul 1907, aici era sediul
Băncii Poltava, care, la rândul ei, o vinde în 1919 familiei Chidel 294 .
Au existat şi situaţii contrare, când unele localuri publice sunt transferate în
urma actelor de vânzare-cumpărare în proprietăţi individuale. Este exemplul
casei nr. 120, situată pe aceeaşi stradă, care în 1901 constituia sediul Băncii
funciare Tavrida-Basarabia, iar în anii următori a avut mai mulţi proprietari,
printre care: în 1902 – pe doamna Litovcenko; în 1912 – F. Lvovski; 1914 – S.
Nazarov; în anul 1916 casa a fost trecută în posesia lui F. Lvovski şi în 1918
proprietarii ei sunt I. Protopulos şi Drosulis 295 .
Printre localurile de acces public se enumără şi cele comerciale: magazine,
292 E. Istrati, Iustin Frăţiman – un promotor al culturii româneşti din Basarabia // Destin românesc,
nr. 1, Chişinău, 1996, p. 84-90.
293 A.V. Sava, Trei case din Chişinăul vechi // Arhivele Basarabiei, nr. 3, 1934, p. 263.
294 Ibidem, p. 263-264.
295 Ibidem, p. 264.