LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secoului al XX-lea (1900-1918)
Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de colegul său, Lucien Febvre, care
considera că „istoria trebuie să se instaleze la răscrucea unde toate influenţele
ajung să se întretaie şi să se contopească: în conştiinţa oamenilor care trăiesc
în societate. Acolo el va surprinde acţiunile, reacţiile şi va măsura efectele
forţelor materiale sau morale care se manifestă asupra fiecărei generaţii; acolo
el va vedea atâtea probleme diverse reducându-se la una sau două dezbateri
fundamentale şi îndeosebi la jocurile alternante ale posibilului şi necesităţii,
ale permanenţei şi ale întâmplării.” 36 .
Altfel spus, studiile cercetătorilor citaţi mai sus vizează reconstituirea
unei istorii totale, care presupune a imprima vieţii materiale, sociale şi politice
dimensiunea vieţii mentale şi cotidiene, fără de care prima n-ar fi completă; în
acest caz istoricul urmăreşte, după expresia lui F. Braudel, redarea “...istoriei de
lungă durată” (l’histoire de longue durée) 37 .
Istoria totală este definită de R. Aron ca fiind „o istorie a oamenilor, în
multitudinea activităţilor şi a universurilor lor, de la felul lor de a se îmbrăca
şi de a face schimb până la felul lor de a se ruga” 38 . Iar un alt cercetător al
perioadei, P. Veyne, consemna că: „în zilele noastre istoria şi-a anexat demografia,
economia, societatea, mentalităţile şi năzuieşte să devină o „istorie
totală”, să domnească peste tot domeniul ei virtual....” 39 . Altfel spus, redarea
unei istorii totale presupune a urmări corelarea structurilor profunde ale vieţii
umane cu factorii ei materiali, cât şi cu procesele de transformare a componentelor
imaginarului social şi modul acestora de a reflecta ambianţa socială.
Plecând de la cercetările acestor autori, noi generaţii de istorici vor impune
problematica cotidianului alături de cea a mentalităţilor în câmpul istoriografiei
contemporane. La această etapă, studiile despre cotidian par nedespărţite
de cele care vizează mentalităţile. Astfel, R. Mandrou consideră că scopul
acestor studii este „reconstituirea comportamentelor, expresiilor şi tăcerilor
care pun în lumină concepţiile despre lume şi sensibilităţi colective...” 40 . În
acelaşi context, Jacques le Goff apreciază că „nivelul istoriei mentalităţilor
este cel al cotidianului şi automaticului, este ceea ce scapă subiecţilor individuali
ai istoriei, întrucât le dezvăluie conţinutul impersonal al gândirii...” 41 .
Un alt istoric al Şcolii Analelor, G. Duby, vorbeşte despre mentalităţi ca despre
„un ansamblu de idei gata făcute, pe care indivizii le exprimă spontan, într-un
anumit mediu uman şi într-o anumită epocă” 42 .
36 Ibidem, p. 14-15.
37 F. Braudel, Gramatica civilizaţiilor, Bucureşti, 1994, p. 25.
38 R. Aron, Introducere în filosofia istoriei, Bucureşti, 1997, p. 179.
39 P. Veyne, Cum se scrie istoria, Bucureşti, 1999, p. 76.
40 R. Mandrou, L’histoire des mentalités// Encyclopedia Universalis, vol.8, Paris, 1968, p. 436.
41 J. le Goff, Les mentalités: une histoire ambigue, Paris, 1983, p. 80.
42 G. Duby, Histoire des sciences et histoire des mentalités // Revue de Synthèse, 3-ème série,
27