LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

184
CAPITOLUL VI
MORAVURILE. LUMEA INTERLOPĂ
Lucia Sava
Nivelul de dezvoltare al unei societăţi este privit şi apreciat în strânsă
legătură cu principiile morale ale acesteia, cu modul de viaţă stabilit de către
membrii săi, cu regulile nescrise primite din strămoşi şi transmise ca moştenire
din generaţie în generaţie. O societate nu poate fi apreciată la justa ei
valoare, dacă nu-i sunt cunoscute şi apreciate valorile şi principiile morale
după care se conduce; doar cunoscându-le, putem evidenţia particularităţile
de evoluţie ale ei într-un anume cadru cronologic, numai astfel putem explica
şi justifica anumite acţiuni ale reprezentanţilor ei.
Studierea modului de viaţă cotidiană şi trasarea unor caracteristici ale
mentalităţii locuitorilor oraşului Chişinău ar fi incompletă fără a face referinţă
la concepţiile etice, fără a include principiile morale după care aceştia se
conduceau în viaţa de zi cu zi.
Ca şi oricare altă societate, cea chişinăueană îşi stabilise la începutul secolului
al XX-lea regulile de viaţă, în mare parte moştenite de la generaţiile anterioare,
dar în acelaşi timp completate cu noi trăsături, ca urmare a contextului
social-politic şi cultural specific al perioadei.
Centrul de gravitaţie al dezvoltării şi transmiterii moravurilor chişinăuenilor
era concentrat, în primul rând, în sânul familiei, aici, de la naştere, copilul
primea de la părinţi educaţia, pe care mai apoi avea să se bazeze pe parcursul
întregii sale vieţi. Urmează şcoala, al cărei rol fundamental era de a consolida
principiile morale de viaţă, obţinute în familie, precum şi de a-l ajuta pe
individ să se încadrează în societate.
Viaţa religioasă, economică, juridică, politică, morală, viaţa publică şi viaţa
privată sunt toate încheiate în jurul familiei, formând un tot coerent, apărând
oamenilor ca un fapt de „drept natural”, o creaţie a divinităţii, o necesitate
organică de viaţă 609 .
Pe de altă parte, familia este cea care formează o treaptă medie şi o instituţie
de trecere între individ şi societate. În primul rând, prin creşterea individului
ca pe un viitor membru al societăţii, socializându-l pedagogic, şi în al
doilea rând, oferindu-i în tot decursul vieţii lui un sprijin şi un loc de refugiu
în lupta pe care acesta o duce pentru viaţa socială. În al treilea rând, prin
faptul că familia a fost întotdeauna cea mai directă şi cea mai firească dintre
comunităţile umane impuse, în jurul ei s-au închegat o serie de activităţi care
ţin de creşterea fizică şi morală a indivizilor.
609 X. Costaforu, Cercetarea monografică a familiei. Contribuţie metodologică, Bucureşti, 2005, p. 10.