LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

26
Lucia Sava
Aşadar, Şcoala Analelor, adunată în jurul revistei fondate de Marc Bloch, se
opune istoriografiei tradiţionale, care studia prea exclusiv marile evenimente
recunoscute ca atare dintotdeauna: ea făcea istorie-tratate-bătălii; rămânea însă
de defrişat o imensă întindere de non-evenimenţial, ale cărei limite nici măcar
nu le zărim: istoria regională, a mentalităţilor, a nebuniei sau a căutării siguranţei
de-a lungul timpului 33 .
Articolul-program care deschidea primul număr al Analelor expune intenţiile
fondatorilor. „Socială” şi interdisciplinară, revista îşi propunea „prin
exemplu şi prin faptă” şi mai puţin prin „articolele de metodă, dizertaţii teoretice”,
să scoată istoria din făgaşul bătut al istoriografiei tradiţionale încremenită
într-un academism sterp al manualului sau al cursului universitar „evenimenţial”
şi „pozitivist” al instituţiilor de făcut istorie. Compartimentarea
cercetării îşi menţine limitele în câmpul ideal unificat al „istoriei globale”,
pentru că integrarea interdisciplinară nu îşi găseşte încă instrumentele, pe care
toată lumea le caută totuşi.
„Noi am recunoscut, scria M. Bloch, că într-o societate, oricare ar fi ea,
totul se leagă şi se determină mutual; structura politică şi socială, economia,
credinţele, manifestările cele mai elementare ca şi cele mai subtile ale mentalităţii...”
De aici rezultă concepţia revoluţionară a acestor istorici, potrivit căreia
„nu există istorie economică şi socială, ci există istorie ca atare în toată integritatea
ei.” 34
Originalitatea demersului istoricului M. Bloch trebuie căutată în trei caracteristici:
expansiunea pe o durată foarte lungă a studiului unui fenomen, o
cercetare desfăşurată concomitent în scop de comparare, în diverse regiuni ale
aceleiaşi arii culturale, o lectură nouă a textelor narative şi recurgerea la sursele
nescrise pentru identificarea urmelor unui ritual şi ale unei imagini mentale.
Autorul afirmă, pe bună dreptate, că „dacă noi am învăţat că omul s-a
schimbat mult în spiritul său şi fără îndoială în cele mai delicate mecanisme
ale corpului său, este oare de conceput să se întreprindă studiul schimbării
grupurilor sociale în ceea ce priveşte structura lor, fără a observa, mai ales
prin intermediul transformării deprinderilor de limbaj, prin subtila, insesizabila
modificare a sensului cuvintelor, faptele religioase şi legendele, credinţele,
viaţa spirituală şi fără a alătura acestei observaţii pe aceea a ceea ce, în existenţa
materială, apare mai comun, fără să dezvolte în acelaşi ritm o arheologie
a cotidianului, o istorie a uneltei, a gestului, a mâncatului şi băutului, o istorie
a corpului?” 35
33 P. Veyne, Cum se scrie istoria, Bucureşti, Ed. Meridiane, 1999, p. 29.
34 I. Ţurcanu Bibliografia Basarabiei şi Transnistriei, Chişinău, 2005, p. 23.
35 M. Bloch, Pledoarie pentru istorie, Ed. Tribuna, Cluj-Napoca, 2007, p. 11-12.