LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secoului al XX-lea (1900-1918)
deoarece, dacă istoria înseamnă tot ceea ce e memorabil, demn de păstrare şi
de comemorare, cotidianul este materia primă a uitării.
De asemenea, viaţa cotidiană este echivalată cu viaţa privată (familie,
copii, intimitate), căreia i se opune viaţa publică sau profesională. Distincţia
dintre spaţiul public şi cel privat este foarte dificilă; de exemplu, locuinţa (care
înseamnă loc al intimităţii, al reculegerii sau al reflecţiei) poate să apară în
egală măsură ca loc al cotidianităţii (somn, masă). De asemenea, strada (traiect
rutinier ori, dimpotrivă, ca loc al neprevăzutului, al evenimentului) sau locul
de muncă (care poate semnifica rutină sau, dimpotrivă, autodepăşire, realizare
de sine).
Acelaşi sociolog defineşte viaţa cotidiană, pe de o parte, ca „sferă de experienţe
şi de idei naturale spontane, autentice, nereflectate”, căreia i se opune
sfera experienţelor şi ideilor artificiale, iar pe de altă parte, ca „ansamblu de
idei şi experienţe ideologice, naive şi false, nereflexive”, căreia i s-ar opune
o „conştiinţă corectă, autentică, adevărată” 3 . Cele două definiţii sunt, deloc
aparent, contradictorii: prima definiţie dată de autor vizează reconstrucţia
unei comunităţi ideale, bazate pe căldura şi armonia unei vieţi netulburate
de „excesul de conştiinţă”; cea de-a doua, însă, vede în cotidian un depozit
de prejudecăţi şi de idei false care trebuie suspectat şi abandonat în favoarea
„unei adevărate conştiinţe” 4 .
Un alt sociolog, Alfred Schutz, consideră că realitatea vieţii cotidiene este
dată de: 1) o tensiune specifică a conştiinţei ce provine din „deplina atenţie
faţă de viaţă”; 2) o epocă specifică, sub forma suspendării îndoielii; 3) o formă
prevalentă de spontaneitate, manifestată prin muncă; 4) o formă specifică de
experienţă a eului; 5) o formă specifică de socialitate; 6) o perspectivă temporală
specifică 5 .
Pentru Erving Goffman, viaţa cotidiană este un spectacol, iar individualităţile
sunt actorii ei. De aceea autorul s-a preocupat să înţeleagă modurile în
care individul se prezintă (adică joacă rolul unui personaj) în viaţa cotidiană a
organizaţiilor sau în spaţiul public, dar şi în alte „cadre” sociale, mai mult sau
mai puţin închise sau ritualizate şi chiar abstrase din normalitatea cotidiană 6 .
Spaţiul privilegiat al studiilor lui Goffman este cel al „sistemelor închise”,
adică al celor cu graniţe bine delimitate, în care se derulează mare parte din
viaţa noastră cotidiană. Totuşi, nu închiderea spaţială l-a interesat în mod
3 E. Norbert, Sur le concept de vie quotidienne // Cahiers Internationaux de Sociologie, vol. 99,
Paris, 1995, p. 243.
4 C. Mihali, Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, Cluj-Napoca, 2001, p. 7-8.
5 A. Schutz, Le chercheur et le quotidien. Phénomenologie des sciences sociales, Paris, 1987, p. 129.
6 E. Goffman, Viaţa cotidiană ca spectacol, Bucureşti, Ed. Comunicare. Ro, 2003.
17