LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secoului al XX-lea (1900-1918)
introduce în istorie evenimentul şi o bulversează, o contestă şi-i pregăteşte
noi cadre, neexperimentate, riscante. Evenimentul interesează din punctul de
vedere al mobilităţii şi dinamismului istoric. Cotidianul, pe dos, interesează
din punctul de vedere al imobilităţii şi conservării. Istoria cotidianului pierde
din vedere tocmai ceea ce a adus-o aici şi ceea ce o va trece în alt punct, ce o
va nega şi schimba.
Subiectul vieţii cotidiene este identicul, egalul, omogenul. Viaţa definită
de cotidian este viaţa repetitivă, viaţa mecanică, viaţa trăită absent, viaţa care
trece de la sine, raţiunea vieţii în cotidian o dă plăcerea pe care oamenii o
găsesc în repetitivitate. Oamenii vor pur şi simplu să trăiască la fel, cum a fost
ieri să fie şi azi, tabieturile să rămână intacte, iar siguranţa zilei de ieri să se
perpetueze şi astăzi.
De asemenea, nu putem vorbi despre viaţa cotidiană în solitudine. Viaţa
cotidiană implică publicitatea, împărtăşirea lumii şi co-apartenenţa la ea. Orice
experienţă cotidiană este o experienţă comună, în sensul în care posibilitatea,
realizarea sau interpretarea ei nu se pot face decât într-un cadru social, în
prezenţa deplină, materială şi spirituală a celorlalţi.
Cine trăieşte în cotidian? În niciun caz nobilul sau aristocratul care îşi datorează
nobleţea unor evenimente care nu sunt de ordinul cotidianului. Nobilul
îşi primeşte nobleţea de la recunoaşterea caracterului excepţional al unei
fapte. El este înnobilat prin ceremonialul şi ritualul care îl scot din ordinar.
Muncitorul, dimpotrivă, îşi extrage definirea şi adeverirea profesională din
executarea zilnică a unora şi aceloraşi operaţii. El este ca atare tocmai pentru
că toate zilele îi seamănă, sunt una şi aceeaşi zi, niciuna nu diferă de alta.
Din această perspectivă, viaţa cotidiană apare când excepţionalul părăseşte
istoria pentru a se ascunde în camerele umbrite şi obscure ale trecutului.
Ea apare atunci când subiectul ei, omul simplu, ia locul opusului său: omul
excepţional, eroul, regele, prinţul.
De aici rezultă şi caracterul complex, uneori contradictoriu al abordării
subiectelor despre viaţa cotidiană, asamblarea anevoioasă a discursului paraistoric,
deoarece în demersul său istoricul trebuie să apeleze întotdeauna la
unele aspecte ale cotidianului în detrimentul altora.
Şi în final, este oare importantă această introducere a vieţii de zi cu zi în
domeniul istoriei? Este ea folositoare? Privită dintr-un unghi îngust de vedere,
această „zi de zi” reprezintă fapte mărunte care abia dacă se arată în timp şi
spaţiu. Cu cât restrângi spaţiul, ai şansa să te găseşti în chiar mediul înconjurător
al vieţii materiale, de obicei, marile cercuri corespund cu marea istorie.
Totuşi, felul în care, la diversele sale etaje, oamenii mănâncă, se îmbracă,
19