LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secoului al XX-lea (1900-1918)
multe dintre clădirile publice reprezentative ale capitalei, cum ar fi: Liceul
nr. 1 (imaginea 5), Liceul Dadiani (imaginea 6), Liceul Real, Liceul nr. 3
(imaginea 7), unde îşi avea reşedinţa Sfatul Ţării şi unde s-a votat Marea Unire.
În pofida numeroaselor construcţii din perioadă, trebuie să menţionăm că în
realitate se construia mult la întâmplare. De altfel, referindu-se la organizarea
arhitectonică a oraşului, Ştefan Ciobanu menţiona „Dacă cineva ar încerca
să-şi facă o idee despre arhitectura celor 7 994 clădiri ale oraşului, ar fi pus la o
încercare foarte grea. În afară de casele ţărăneşti în stil moldovenesc, în afară
de o casă în stil rusesc de pe strada Fântânei şi de vreo două-trei case boiereşti,
mai mult sau mai puţin stilizate sub influenţa arhitecturii italiene, ...cercetătorul
n-ar găsi decât clădiri de oraş, construite din cărămidă sau piatră, fără
multe pretenţii, acoperite cu tablă sau cu olane, „cutii” mici europene, poate
comode în interior, dar lipsite de orice estetică.” 250 .
Partea, denumită convenţional oraşul vechi, era situată între strada Sfântul
Haralampie şi Bâc. Aceasta avea aparenţa unui târg de provincie, cu străzi
încâlcite, întortocheate, pe alocuri foarte înguste, cu case uneori aflate în
ruine, alături de care se înălţau clădiri noi de piatră, cu case intrate în pământ
până la ferestre, cu prăvălii mici, gherete strâmbe, hanuri, cârciumi şi pieţe
mici prăfuite sau în noroi, cu alte cuvinte, purtând amprentele unei regiuni
de provincie. Imaginea este completată şi de populaţia evreiască majoritară
săracă, care locuia în această parte a oraşului. În pofida celor menţionate, în
această regiune au existat câteva monumente păstrate de-a lungul timpului,
care poartă amprentele modului de viaţă românesc, cum ar fi bisericile Măzărachi,
Bunavestire, lăcaşuri, care menţin inscripţii româneşti pe pietrele de
mormânt, precum şi icoane moldoveneşti.
Adevărata civilizaţie românească, însă, a fost conservată în mahalalele şi suburbiile
oraşului (imaginile 8, 9, 10), care constituiau zonele periferice, mai puţin
viabile la elementele noi ale vieţii urbane: Sculeni, Buiucani, Valea Dicescului,
Schinoasa, Frumuşica, Malina Mare şi Mică (termenul „malina” a fost preluat
din jargonul hoţesc, având semnificaţia de „ascunziş”) 251 , Botanica (numită şi
Grădina Franceză) etc., care au păstrat aspectul unor sate răzeşeşti. În aceste
regiuni ale oraşului se întâlneau case ţărăneşti în mijlocul livezilor, fântâni cu
cumpănă şi ciutură, coşare pentru animale domestice şi câte o droaie de copii
în străzile pline de praf. Impresia imediat creată ca urmare a unei vizite era că
viaţa oraşului, cu tot ceea ce e zgomotos şi palpitant, este departe de aceste
locuri.
250 Ibidem, p. 46.
251 Gh. Bezviconi, Semimileniul Chişinăului, Chişinău, 1996, p. 66.
85