LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

144
Lucia Sava
Modelele vestimentare descrise anterior ţin, îndeosebi, de înalta societate, de
elita oraşului. În privinţa celorlalte categorii sociale, existau tendinţe vestimentare
diferite, adaptate la condiţiile social-economice şi la poziţia socială a acestora.
Astfel, servitoarele, care îndeplineau diverse activităţi în casele marilor
aristocraţi, se îmbrăcau îngrijit, purtând, de obicei, rochii de culoare închisă şi
bonetă albă pe cap. În zilele de sărbătoare sau de duminică ele îşi schimbau
rochiile, dând preferinţă celor viu colorate, se pieptănau cu grijă şi se parfumau
discret. Ele încercau să imite înaltele doamne atunci când ieşeau în societate şi
respectau bunele maniere 459 .
La periferii, gustul pentru vestimentaţie şi respectarea tendinţelor de modă
erau mult mai reduse, chiar tradiţionale. Poate şi din considerentul că aici
locuiau categoriile sociale mai modeste ale populaţiei, care chiar dacă cunoşteau
capriciile modei, nu-şi puteau permite satisfacerea acestora. În plus,
femeile din familiile plasate la periferii erau antrenate mai mult în activităţi
casnice, fiind obligate mai întâi să-şi îngrijească familia şi gospodăria, apoi să
se ocupe de propria persoană şi de ţinuta sa vestimentară.
De obicei, ele purtau rochii din stofă de calitate mai joasă, iar pe cap batiste
viu colorate. În zilele de sărbătoare sau de duminică, sau cu ocazia diferitor
ceremonii, femeile aveau grijă să îmbrace, atât ele, cât şi copiii, întreaga familie,
haine curate. Pentru această categorie socială, cât şi pentru altele, pijamaua era
un produs de lux, imposibil de procurat. Pentru noapte, bărbaţii dădeau preferinţă
izmenelor şi cămăşii de casă, iar femeile – cămăşilor lungi până la glezne 460 .
Costumul popular feminin al acestor categorii sociale, purtat îndeosebi în
zilele de sărbătoare, era alcătuit din cămaşă sau ie, care putea fi dreaptă sau
încreţită la gât, cu ornamente de cele mai multe ori florale şi, mai rar, geometrice.
Gura cămăşii avea forma rotundă răscroită în faţă sau dreptunghiulară şi
se încheia pe umărul stâng. De regulă, marginea mânecii şi gura cămăşii erau
împodobite cu bentiţe. În perioada studiată, fustele înlocuiesc renumitele fote
sau catrinţe; aceste influenţe ale portului urban se extind şi asupra localităţilor
rurale. Cercetătorii atestă o mare varietate de tipuri de fuste: creaţă, de
tip „sarafan”, fusta cu ilic etc., dar şi o diversitate a culorilor – negre, cafenii,
albastre închise, mai rar verzi sau vişinii 461 . Fustele erau prinse cu brâie, înguste
de 5-10 cm, ţesute din lână cu lungimea de 4-5 m. Decorarea acestora se făcea
cu ornamente geometrice policrome (romb, zig-zag, pătrate, dungi).
Acoperitoarele de cap (ştergare, prosoape, năframe, marame, batiste) erau,
459 I. Scurtu, Viaţa cotidiană a românilor în perioada interbelică, Bucureşti, 2001, p. 191.
460 Ibidem, p. 191.
461 I. Paliţ-Palade, Portul popular din Republica Moldova, p. 5.