LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secoului al XX-lea (1900-1918)
141
sau mai rar, cravată, iar pe cap îşi puneau pălăria dreaptă şi înaltă, numită
joben 449 .
Analizând vestimentaţia din perioada de la începutul secolului al XX-lea,
istoricul român I. Scurtu remarcă faptul că reprezentaţii sexului masculin, din
punctul de vedere al gustului vestimentar, puteau fi divizaţi în două categorii.
În primul rând, sunt evidenţiaţi unii bărbaţi care, de altfel, ca şi reprezentantele
sexului frumos, erau pătrunşi de spiritul sensibil al modei, de încercarea
de a se adapta tendinţelor capricioase ale acesteia. De regulă, aceştia
erau preocupaţi de model, de calitatea stofei, de modul în care aceasta era
prelucrată şi asortată. Într-o altă categorie se situau cei care refuzau să se
supună întru totul exigenţelor mereu novatoare ale modei. Aceştia din urmă
dădeau preferinţă veşmintelor simple, dar practice, comode, fără a ţine cont
de armonia culorilor şi de aspectul estetic al hainelor. Autorul prezintă şi
unele exemple de situaţii, când pentru unii bărbaţi, purtând o barbă neglijentă
şi costume rar călcate sau scrobite, era un adevărat chin pregătirea către o
ceremonie sau o sărbătoare 450 .
Acasă, bărbaţii dispuneau de un alt gen de vestimentaţie, mai comodă, mai
lejeră. Ei puteau să poarte halate lungi, din mătase sau stofă, în dependenţă de
anotimp, iar în picioare papuci comozi. Pentru noapte era nelipsită pijamaua,
alcătuită din două piese: pantaloni şi bluză. Toate aceste piese ale vestimentaţiei
sunt caracteristice pentru reprezentanţii înaltei societăţi, la care gustul
pentru lux şi comoditate era nelipsit.
Vestimentaţia masculină a persoanelor cu venituri mai modeste era mult
mai simplă şi mai aproape de portul tradiţional (vezi imaginea). Ea se caraterizează
prin croială simplă şi prin foarte puţine ornamente, care, de regulă, se
întâlnesc la hainele de sărbătoare. Cămăşile erau cusute din pânză de cânepă,
bumbac sau lână de oaie, având croiul drept. Acestea erau lungi până la
genunchi şi se îmbrăcau de asupra iţarilor. De asemenea, cămaşa avea guler
şi o despicătură adâncă în faţă care se încheia sub guler cu o sfoară răsucită
din bumbac. În ceea ce priveşte ornamentele, întâlnite îndeosebi la hainele
naţionale de sărbătoare, acestea erau de forme geometrice, mai rar, puteau fi
întâlnite şi motivele florale. La periferiile oraşului se întâlnea o altă varietate
a cămăşii, care avea în loc de guler o bentiţă împodobită cu ornament, iar în
jurul despicăturii de pe piept era aplicată o decoraţie geometrică. Partea inferioară
a mânecii era încreţită şi prinsă cu manşetă. Cercetătorii costumului din
această perioadă constată, că la începutul secolului al XX-lea, când au intrat
449 Ibidem, p. 187.
450 Ibidem, p. 188.