LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la începutul secoului al XX-lea (1900-1918)
131
costa 2 copeici, un kilogram de carne – 10 copeici, unul de zahăr – 15, 1 litru
de gaz lampant – 4 copeici, iar 1 kilogram de sare – 1 copeică. O căldare de
vin în judeţul Chişinău costa 70 copeici, un pud de făină – 84 copeici, un
kilogram de peşte – 4 ruble 50 copeici, unul de ulei – 13 ruble, lemne – 10
copeici, cărbune – 20 copeici. Suma totală a produselor evidenţiate se ridica la
aproximativ 80 de ruble. Aceasta era completată de plata medie lunară pentru
un apartament cu o cameră, care era de 40 ruble 420 .
Deşi salariul mediu lunar al unui reprezentant de categorie medie a populaţiei
acoperea coşul minim de consum şi chiar îl depăşea, totuşi, în condiţiile
în care acesta era nevoit să-şi întreţină familia, banii primiţi de cele mai multe
ori nu erau suficienţi pentru a acoperi cheltuielile, astfel încât acesta era de
multe ori nevoit să-şi schimbe caracterul ocupaţiei şi regimul de muncă.
Cele mai mari cheltuieli erau preconizate de chişinăueni pentru cumpărarea
produselor alimentare. Printre acestea, de cea mai mare necesitate era
pâinea. În mediu, fiecare orăşean cumpăra anual 12 puduri de pâine. Aceste
cheltuieli erau secundate de cele rezervate pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte.
În condiţiile în care mentalitatea orăşeanului era de a arăta bine, de a
urmări tendinţele vestimentare în vogă ale perioadei, acesta era gata să dea
chiar şi jumătate din salariu. Astfel, dacă în Basarabia, în ansamblu, cheltuielile
pentru mărfurile de această categorie atingeau 11-15%, în Chişinău acestea
constituaiu 25%, egalându-se cu produsele alimentare 421 .
Asigurarea proastă şi nivelul scăzut de trai al majorităţii populaţiei oraşului
erau însoţite de condiţiile dificile de muncă. Ziua de muncă dura în mediu
10-12 ore şi chiar până la 16 ore de muncă zilnic, iar uneori şi mai mult, cum
ar fi, de exemplu, angajaţii Cuptorului de pâine din Chişinău, care lucrau în mediu
18 ore pe zi 422 .
Intensitatea muncii, lipsa tehnicii elementare de asigurare şi a sistemelor de
ventilare, condiţiile antisanitare se întâlneau practic la majoritatea întreprinderilor
şi fabricilor. În unul din rapoartele timpului se menţiona că „particularităţile
muncii unui fochist nu-i permiteau acestuia, după 12 ore de muncă, în intervalul
de trecere de la un schimb la altul, nici să se odihnească, nici să mănânce...” 423 .
La unele întreprinderi şi fabrici condiţiile de muncă erau distrugătoare pentru
angajaţi, din cauza umidităţii, murdăriei, lipsa iluminării şi a sistemelor de aerisire,
cât şi inexistenţa acordării ajutorului medical în caz de necesitate.
420 В. И. Жуков, Города Бессарабии (1861-1900 г.г.), Кишинев, 1975, c. 80.
421 Ibidem, p. 130-131.
422 Н. В. Бабилунга, Промышленность Бессарабии в конце XIX – начале XX-века. Очерк
капиталистической эволюции, Кишинев, 1985, c. 133.
423 Ibidem, p. 128.