LUCIA SAVA, Viaţa cotidiană în oraşul Chişinău la - Asociatia ...

18
Lucia Sava
deosebit pe Goffman, ci tocmai deschiderile pe care interacţiunile noastre
sociale le instituie în permanenţa vieţii cotidiene. Iar acestea iau o formă similară
spectacolului teatral.
Astfel, potrivit concepţiei acestui autor, lumea vieţii cotidiene reprezintă
arhetipul experienţei noastre a realităţii, deoarece lumea viselor, a fantasmelor
poate fi considerată ca o modificare a lumii muncii, iar trecerea de la o lume
la alta se face tocmai prin intermediul vieţii cotidiene.
Din punct de vedere filosofic, cotidianul este timpul muncii dintre sărbători
ori timpul uitat dintre evenimentele istorice; el mai înseamnă rutină,
banalitate, din care ieşim, surprinzător, în eveniment şi excepţional. Filosofii
îl descriu uneori ca fiind „o parodie a eternităţii”, datorită însuşirilor sale
de planitate, elasticitate şi repetitivitate; este un prezent continuu, inform şi
neorientat, închizând în sine pe cei preocupaţi de garantarea clipei ce vine, în
dispreţ pentru rememorare ori proiectare în viitor 7 .
Spaţiul cotidian desemnează, de asemenea, locurile cotidiene (casa, strada,
locul de muncă ş.a.), fiecare cu închiderile şi deschiderile sale. Fiind un spaţiu
negociat între conducători şi supuşii săi, acesta este definit de Michel Foucault
drept: „Spaţiul în care trăim, de care suntem atraşi în afara noastră înşine, în
care se desfăşoară tocmai erodarea vieţii, a timpului şi istoriei noastre, acest
spaţiu care ne roade şi ne brăzdează este şi în el însuşi un spaţiu eterogen.
Altfel spus, noi nu trăim într-un soi de vid, în interiorul căruia s-ar putea situa
indivizi şi lucruri. Noi trăim în interiorul unui vid care s-ar colora cu diferite
umbre şi lumini, trăim înăuntrul unui ansamblu de relaţii care definesc amplasamente
ireductibile unele la altele şi absolut nesuperpozabile” 8 .
Din punct de vedere istoric, despre viaţa cotidiană putem vorbi în
momentul în care apare istoricitatea, înţeleasă ca survenire a problematicii în
existenţa umană. Istoria (în dimensiunile sale multidimensionale: economice,
politice, culturale) nu ar fi posibilă fără garantarea întreţinerii fizice şi biologice
a individului şi a comunităţii prin muncă. Astfel, lumea vieţii cotidiene a
existat în istorie dintotdeauna, de când omul a obţinut dimensiunea socială,
fiecare generaţie nu face decât să transmită o anumită organizare a lumii, efectuată
de alţii, dar nu de cineva anume 9 .
Istoria este posibilă ca istorie a vieţii cotidiene. Tocmai personajul istoric
este cel care vine să infirme istoria făcută după norme cotidiene. Ceea ce
aduce el, noutatea care-l reprezintă şi consacră este negaţia. Prin negaţie, el
7 C. Mihali, Sensus communis. Pentru o hermeneutică a cotidianului, p. 23.
8 M. Foucault, Dits et écrits, vol. IV, Paris, 1994, p. 755.
9 Ibidem, p. 108-109.