Ghid de evaluare a sistemului de control intern - Curtea de Conturi

permanente.
Principiul informării presupune ca informația rezultată ca urmare a aplicării procedurilor de
control intern să îndeplinească două calități: să fie verificabilă și să fie utilă. O informație este
verificabilă dacă i se pot identifica sursele, documentele de unde rezultă, adică poate fi
justificată și autentificată. Acest lucru este asigurat printr-o conservare adecvată a informației
care implică:
numerotarea, sortarea, arhivarea documentelor contabile;
păstrarea corespunzătoare pe perioada prevăzută de lege.
O informație este considerată a fi utilă dacă este obținută de la sursă, este lipsită de
redundanță, iar costul obținerii ei este inferior avantajelor pe care le generează.
Principiul armoniei constă în adaptarea continuă a controlului intern, avându-se în vedere:
riscurile care pot afecta sistemul;
costurile implicate de introducerea procedurilor de control intern, comparativ cu
costurile deficiențelor produse ca urmare a neefectuării controlului intern.
Principiul calității personalului
Controlul intern de calitate implică personal calificat, definit prin competență profesională și
moralitate.Competența profesională implică o politică adecvată de recrutare a personalului, formare
profesională permanentă, motivare prin remunerație și fixare de obiective profesionale.
2.2 Definirea sistemului de control intern și modele ale acestuia
Etimologia cuvântului “control” provine din expresia din limba latină “contra rolus” ceea ce
înseamnă verificarea unui act duplicat realizat după unul original. Controlul în accepțiunea lui
semantică este o analiză permanentă sau periodică a unei activități, a unei situații, pentru a urmări
mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire.
În literatura de specialitate există însă mai multe accepțiuni pentru control:
- în cea francofonă, controlul reprezintă o verificare, o inspecție atentă a corectitudinii
unui act;
- în accepțiunea anglosaxonă, controlul este acțiunea de supraveghere a cuiva, a ceva,
o examinare minuțioasă cu scopul de a cunoaște sau de a reglementa funcționalitatea
unui mecanism.
În legislația din România, controlul intern este definit ca reprezentând ansamblul formelor
de control exercitate la nivelul entităţii publice, inclusiv auditul intern, stabilite de conducere în
concordanţă cu obiectivele acesteia şi cu reglementările legale, în vederea asigurării administrării
fondurilor publice în mod economic, eficient şi eficace; acesta include de asemenea structurile
organizatorice, metodele şi procedurile 1 .
Potrivit Standardelor Internaționale de Audit, emise de Consiliul pentru Standarde
Internaționale de Audit și Asigurare (IAASB) al Federației Internaționale a Contabililor (IFAC),
controlul intern este definit ca fiind „Procesul conceput, implementat și menținut de către
persoanele însărcinate cu guvernanța, conducere și alte categorii de personal cu scopul de a
furniza o asigurare rezonabilă privind îndeplinirea obiectivelor unei entități cu privire la
credibilitatea raportării financiare, eficiența și eficacitatea operațiunilor și conformitatea cu
legile și reglementările aplicabile. Termenul de „controale” face referire la orice aspecte ale
uneia sau mai multor componente ale controlului intern.”
Principalele modele de control intern recunoscute pe plan internațional, concepute pentru
organizarea sistemului de control intern, astfel încât să răspundă cerințelor managementului riscului,
sunt:
- Modelul COSO – SUA;
- Modelul COCO – Canada;
Modelul COSO
Denumirea modelului vine de la denumirea Comitetului de Sponsorizare a Organizațiilor
Comisiei Treadway – COSO, comitet constituit în SUA la inițiativa senatorului Treadway care, în
1 Conform O.G. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv, cu modificările și completările ulterioare
9