Ghid de evaluare a sistemului de control intern - Curtea de Conturi

integrată procesului de planificare. Este adesea util să se aibă în vedere riscurile dintr-o abordare de
„coala albă de hârtie”, nu prin trimiteri la analizele anterioare. O astfel de abordare facilitează
identificarea modificărilor din profilul de riscuri 33 al unei instituţii, rezultat din schimbări ale
mediului economic şi de reglementare, condiţiile de funcţionare interne şi externe şi introducerea de
obiective noi, modificate.
Este necesar să se adopte instrumentele adecvate pentru identificarea riscurilor. Două din cele
mai utilizate instrumente sunt angajarea unei analize a riscurilor şi autoevaluarea riscurilor 34 .
Evaluarea riscurilor
Pentru a decide modul de tratare a riscurilor, este esenţial nu numai să se identifice în
principiu existenţa unui anume tip de risc, dar şi să se evalueze semnificaţia acestuia şi probabilitatea
producerii unui eveniment de risc. Metodologia de evaluare a riscurilor poate varia, în general
datorită faptului că multe riscuri sunt dificil de cuantificat (de exemplu riscurile de reputaţie) în timp
ce altele sunt pretabile unei diagnoze numerice (în special riscurile financiare). La prima categorie, o
părere mult prea subiectivă este singura posibilitate. În acest sens, evaluarea riscurilor este mai
degrabă o artă decât o ştiinţă.
Unul din scopurile cheie ale evaluării riscurilor este să se informeze conducerea în legătură
cu zonele de risc în care se impun a fi luate măsuri şi prioritatea lor relativă. De aceea, de obicei va fi
necesar să se creeze un cadru de clasificare a tuturor riscurilor, de exemplu clasificarea în riscuri
ridicate, medii sau scăzute. În general, este de preferat să se reducă la minimum categoriile, deoarece
o meticulozitate exagerată poate duce la o falsă separare a nivelurilor între care nu se poate face o
distincţie clară în realitate.
Prin intermediul unei astfel de evaluări, riscurile pot fi clasificate pentru a se stabili
priorităţile de control şi a oferi, pentru deciziile manageriale, informaţii cu privire la riscurile care
trebuie abordate (de exemplu cele politice care pot fi in special vulnerabile la riscuri, inclusiv riscul
de frauda si coruptie)
Evaluarea „înclinării/dispoziţiei” spre risc a instituţiei
Un aspect important legat de analizarea răspunsului la risc este identificarea „înclinării spre
risc” a instituţiei. Înclinarea spre risc reprezintă volumul de riscuri la care instituţia este pregătită să
fie expusă înainte de a considera că se impun a fi luate măsuri. Deciziile cu privire la răspunsurile la
risc trebuie analizate împreună cu volumul de riscuri care poate fi tolerat.
Atât riscul inerent cât şi cel rezidual trebuie luat în considerare pentru determinarea înclinării
riscului. Riscul inerent este acela la care este expusă entitatea în absenţa oricărei acţiuni pe care o
poate lua conducerea pentru a modifica atât probabilitatea riscului cât şi impactul.
Înclinarea spre riscuri a unei instituţii va varia în funcţie de importanţa percepută a riscurilor.
De exemplu, pierderea financiară tolerabilă poate varia în funcţie de o serie de caracteristici, inclusiv
dimensiunea bugetului, sursa pierderii, sau în asociere cu alte riscuri, cum ar fi publicitatea negativă.
Identificarea dispoziţiei spre riscuri este un aspect subiectiv, dar reprezintă o fază importantă în
formularea strategiei generale privind riscurile.
Crearea de răspunsuri
Rezultatul măsurilor evidenţiate mai sus va reprezenta profilul de risc al instituţiei. După
crearea profilului de risc, instituţia poate avea în vedere un răspuns adecvat.
33 O privire de ansamblu a riscurilor cheie cu care se confruntă entitatea sau subunitatea, ce include nivelul de impact (ridicat, mediu,
scăzut) înainte de probabilitatea apariţiei evenimentului
34 Angajarea unei evaluări a riscurilor.Aceasta este o procedură de sus în jos. Se constituie o echipă pentru analizarea tuturor
activităţilor instituţiei aferente obiectivelor şi pentru identificarea riscurilor asociate. Echipa realizează o serie de interviuri cu
principalii membri ai personalului de la toate nivelurile instituţiei pentru a crea un profil de risc pentru întreaga gamă de activităţi,
identificând astfel domeniile, activităţile şi funcţiile politice care pot fi în special vulnerabile la riscuri (inclusiv riscul de fraude şi
corupţie).
Autoevaluarea riscurilor. Aceasta este o abordare de jos în sus. Fiecare nivel şi parte a instituţiei sunt invitate să-şi revizuiască
activităţile şi să prezinte nivelului superior o diagnoză a riscurilor întâmpinate. Acest lucru se poate realiza printr-o abordare
documentară (cu un cadru de diagnoză stabilit prin chestionare) sau printr-o abordare facilitată de seminarii.
Cele două abordări nu se exclud reciproc; este de dorit o combinare a intrărilor de sus în jos şi de jos în sus pentru procesul de evaluare
a riscurilor pentru a facilita identificarea atât a riscurilor din întreaga instituţie cât şi a celor de la nivel de activitate
89