Ghid de evaluare a sistemului de control intern - Curtea de Conturi

care preiau timpul managementului de a se ocupa mai bine de alte aspecte (de ex. deoarece riscul
inerent are o probabilitate scăzută de apariţie).
2.5 Reacția la risc
2.5.1 După evaluarea riscurilor importante, managementul decide asupra modului în care va
răspunde. Modul de adresare a riscurilor identificate include transferul riscurilor, tratarea riscurilor,
limitarea activităţilor şi tolerarea riscurilor. În luarea în considerare a răspunsului, managementul
evaluează efectul asupra probabilităţii şi impactului, cât şi a costurilor şi beneficiilor fiecărui
răspuns, cu scopul de selectare a răspunsurilor/reacţiilor ce aduc riscul residual în cadrul toleranţei
dorite la risc. Managementul ar trebui de asemenea, să identifice orice oportunităţi ce sunt
disponibile şi să ţină cont de mărimea entităţii şi de perspectiva riscurilor.
2.5.2 Răspunsurile la risc se încadrează în următoarele categorii:
Distribuirea/Transferul Riscului – reducerea probabilităţii sau a impactului riscului prin
transferare sau în alt mod, prin divizarea unei părţi a riscului. Acest lucru se poate realiza prin
asigurări tradiţionale sau prin plătirea către o terţă parte pentru a prelua riscul pe o altă cale/în
alt mod. Această opţiune este folositoare pentru diminuarea riscurilor financiare, a riscurilor
activelor sau în cazul externalizării activităților. Oricum, majoritatea riscurilor nu pot fi pe
deplin transferabile. În mod deosebit, nu este posibil să se transfere un risc renumit chiar dacă
s-a contractat furnizarea serviciilor.
Diminuarea/Tratarea Riscului - Marea majoritatea a riscurilor vor fi adresate pe această cale.
Se vor iniţia acţiuni în vederea reducerii probabilităţii riscurilor sau a impactului lor, sau
ambelor. Aceasta implică nenumărate decizii zilnice în activitate inclusiv proceduri de control
discutate mai în detaliu în secţiunea 2.6 şi în Documentul Integrat - Control Intern.
Încheierea/finalizarea activităţii - Activităţi existente (ieșirea din activități) care dau risc la
risc. Probabil că entităţile din sectorul public sunt în mod rar capabile să evite livrarea unui
produs/element esenţial din cadrul planului de activitate şi evitarea poate fi un răspuns
folositor atunci când se ia în considerare dacă este potrivită o nouă metodă de furnizare a
serviciilor sau dacă trebuie să se continue cu un proiect specific.
Tolerarea/permiterea – Nu se intreprinde nici o acţiune pentru micşorarea probabilităţii sau
impactul riscului. Acesta sugerează că nu a fost identificat nici un cost real de răspuns ce
poate reduce impactul sau probabilitatea la un nivel acceptabil, sau că riscul inerent este deja
în cadrul toleranţei riscului. Tolerarea riscului poate fi suplimentată printr-o planificare făcută
într-o astfel de manieră încât să se poată manevra impacturile ca urmare a apariţiei riscului.
2.5.3 Modelul Gestionarii Riscului Entității nu doar subliniază, anticipează și gestionează riscurile
dar, în cadrul aceleiași abordări, identifică și oportunitătile. In oricare situație, conducerea entității ar
trebui saăaibe în vedere și oportunitățile sau evenimentele cu impact pozitiv și nu să ia in considerare
doar riscul sau evenimentele cu impact negativ. Există două aspecte: primul, atunci când în acelaşi
timp ca micşorare a ameninţărilor, apare o oportunitate de a exploata un impact pozitiv şi în al doilea
rand, când se iau în considerare sau nu circumstanţele care apar şi nu reprezintă ameninţări, ele oferă
oportunităţi.
2.5.4 Managementul ar trebui să evalueze efectele diverselor metode de adresare a riscurilor, şi apoi
să se decidă cum este mai bine să se gestioneze riscul, selectând un mod de reacţie, sau o combinaţie
de reacţii proiectată să aducă în cadrul toleranţei riscului atât a probabilităţii cât şi a imactului
riscului. Reacţia/răspunsul selectat nu trebuie neapărat să rezulte în volumul riscului rezidual, dar
dacă răspunsul selectat va rezulta într-un risc rezidual care touşi excede toleranţa riscului,
managementul va trebui să reconsidere reacţia sau toleranţa riscului.
2.5.5 Evaluând răspunsurile alternative la solicitările riscului inerent se ia în considerare un risc
suplimentar ce poate rezulta dintr-o reacţie stabilită.
Este de ajutor pentru managementul de vârf să ia în considerare răspunsurile din cadrul unei
perspective care le ofera posibilitatea unei viziuni generale asupra profilului general al reacţiei la risc
şi care îi face capabili să ia în considerare dacă natura şi tipul riscurilor reziduale rămase sunt acelea
care se încadrează în misiunea generală şi în dispoziţia la risc/apetitul la risc.
2.5.6 Din momentul în care managementul selectează metoda preferată de reacție la risc, trebuie să
dezvolte un plan de implementare. Partea critică a oricărui plan de implementare sunt activităţile de
control care asigură faptul că reacţia la risc este realizată cu eficienţă.
138