PDF - Limba Romana

Cum vorbim, cum scriem? 113
Aureliu BUSUIOC
NU ŞTIU ALŢII
CUM SÂNT...
...eu însă încerc în timpul
liber să urmăresc „creşterea limbii
româneşti” pas cu pas, ca să constat,
după multe zile de observaţiuni
obositoare, că „limba vechilor cazanii”
creşte ca pe drojdii, schimbând
înţelesurile, împrumutând,
adăugând unde trebuie şi eliminând
prisosurile cu o dârzenie demnă de
o adevărată revoluţie.
Am ignorat „schimbările de
înţeles” din simplul motiv că ele nu
mai pot atesta o creştere recentă:
au devenit norme. Cine se mai
îndoieşte azi de corectitudinea
diafanului „a fi precis că” venit să-l
înlocuiască pe greoiul „a fi sigur
de”? Cine mai foloseşte azi „această
problemă” sau şi mai vulgara
„chestiune”, când ai la îndemână
săltăreaţa şi atotcuprinzătoarea
„aiastă întrebare”?
Nimeni!
Voi ignora de asemenea şi
„împrumuturile”, devenite de-a lungul
veacurilor surse de căpătuială
lexicală pentru orice limbă, chiar
şi inexistentă, fapt atestat şi de V.
Stati în sisifica sa operă lexico-ologică...
Într-adevăr, cum să comunici
concetăţenilor, apelând doar la bagajul
lexical ce ţi l-a înmânat mama,
că în dimineaţa asta te simţi bine?
Că te simţi „proaspăt”? Dar ce eşti
tu, o varză? Un smoc de spanac
abia rupt din grădină? Nu e cu mult
mai „îndelicat” să te simţi „fresh”? Ori
când, dintr-o greşeală a operatorului
care a uitat acasă fonograma, eşti
obligată să cânţi chiar la microfon,
cum să te lauzi „adoratorilor” că te-ai
lansat „în direct”? Ce eşti tu, o linie
trasă cu rigla? Ai cântat „live”, aia
e! Sună!... Şi devii „cool”.
Deci nu acestea sunt „întrebările”
la care vreau să mă opresc
ca să demonstrez reala „creştere a
limbii româneşti”.
E lucru ştiut că într-o luare de
cuvânt, ba chiar şi într-o discuţie
„tet la tet”, cea mai dificilă muncă
este aceea de ocolire a cacofoniilor.
Salut, şi nu aşa simplu, ci cu
exuberanţă modul în care s-a reuşit
eliminarea din vorbirea directă a
cacologiilor.
Iar ca să fim corecţi până în
pânzele albe va trebui să recunoaştem
că datorăm această istorică
victorie oamenilor politici.
Cu adevărat, în cursul numeroaselor
întruniri electorale, eram
obligaţi la tot pasul să ascultăm
construcţii lexicale de tipul: „Eu, ca
candidat din partea...; Eu, ca cap
al acestui raion...; Se ştie că care
nu va veni la vot...; Vă asigur că ca
mine nu-s mulţi...” şi altele, în stare
să ne traumatizeze auzul. Şi atunci
unul, sau poate doi dintre aspiranţii
la putere au găsit soluţia: era simplă
ca apa de ploaie, stătea cuminte la
îndemâna orişicui, dar numai discursul
electoral a fost în stare s-o
trezească la viaţă.
Soluţia era „şi”, cea mai răspândită
dintre conjuncţii! „Întreba-