PDF - Limba Romana

230
Pertinente sunt consideraţiile
dlui Ion Borşevici cu privire la deosebirea
dintre limba de comunicare
interetnică şi limba de comunicare
între naţiuni, deosebire esenţială în
condiţiile în care „la noi în republică
există o singură naţiune, adică un
singur popor care îşi are propria
structură de stat” (pag. 183). Parcă
intuind nelegiurile care aveau să
urmeze, autorul explica just – încă
în 1990! – că „două limbi de stat
în condiţiile bilingvismului şchiop,
unilateral din republica noastră nu
că ar însemna o harababură informaţională,
ci ar legaliza la nivel
de constituţie şi ar sprijini, accelerându-le,
procesele de dispariţie
a limbii poporului pentru care s-a
format acest stat” (pag. 184).
Ce păcat că unii demnitari de la
noi, inclusiv dintre cei ce se numesc
moldoveni, n-au conştientizat nici
până în prezent atare adevăruri!
Or, dl Ion Borşevici n-a ezitat
să se numească român şi să ne
considere pe noi români moldoveni
(„Personal, nu o dată am spus-o şi
în presă că suntem români, români
moldoveni, după cum sunt români
munteni ori ardeleni”, pag. 212). Încă
în 1992 Domnia sa afirma direct că,
spre deosebire de 1989, când vorbeam
de limba „moldovenească” şi
abia cutezam să constatăm „identitatea
lingvistică moldo-română realmente
existentă”, cu timpul situaţia
se schimbase în bine, populaţia
sau cel puţin majoritatea acesteia
conştientizase adevărul despre
limba Română
noi, despre limba şi istoria noastră:
„Acum consider că limba oficială,
cea a statului, trebuie să fie una –
româna” (pag. 213).
Cu atât mai fermă a devenit
poziţia savantului în 1994, când
răspundea corespondentei revistei
Generaţia: „...Limba moldovenească
este identică cu limba
română. Cu alte cuvinte, limba
moldovenească şi limba română
în esenţă înseamnă una şi aceeaşi
limbă. Limba noastră de stat este
limba română” (pag. 214), apoi în
1995, într-o cuvântare ţinută în faţa
bustului nemuritorului Eminescu:
„Da, suntem moldoveni – o parte a
neamului românesc. Adică suntem
români” şi „Domnilor, e timpul s-o
terminăm odată şi odată cu unele
rânduieli venite de pe aiurea, să nu
ne mai facem de râs în faţa lumii
întregi. Se ştie, româna e numele
corect al limbii noastre” (pag. 216).
Apoi alte şi alte idei şi atitudini
exprimate pe parcursul anilor
îl prezintă pe Ion Borşevici ca o
personalitate proeminentă.
Aceste idei şi atitudini conştientizate
între timp de majoritatea
intelectualităţii noastre rămân,
din păcate, străine pentru câte un
Preşedinte, pentru câte un Primministru,
pentru câte 1-2-10-71
deputaţi din Parlament şi, desigur,
pentru alţi conaţionali de ai noştri,
drept care n-am putut să nu le mai
actualizăm o dată, acum servindu-ne
de proaspăta carte a lui Ion Borşevici
Apa neîncepută a dorului
de libertate.