PDF - Limba Romana

28
vorba de imaginea omului care
presimte criza unei modernităţi ce
culminează, astăzi, cu generaţia
omului „furat” de calculator.
De menţionat că perioada
contemporană se identifică, din
perspectiva lui Paul Ricoeur, cu
o criză non-tranzitorie „iluminată
fără cale de ieşire”, aşa cum demonstrează
şi Matei Călinescu,
vorbind de „o nouă conştiinţă a
crizei”. E în plină desfăşurare ceea
ce italianul Marco Rupnik defineşte
drept „tragedia relaţiilor cu sine
însuşi, cu Dumnezeu, cu celălalt”.
Sunt probleme valabile şi pentru
poetul basarabean. Menţionăm că
şi scriitorii de aici s-au alimentat, în
cea de a doua jumătate a secolului
trecut, din scrierile celor mai reprezentativi
autori ai lumii. E de ajuns
să amintim că revista Secolul XX
era abonată de mai mulţi scriitori de
la Chişinău. Chiar dacă abonarea
se făcea prin terţe persoane, din
Leningrad sau Republicile Baltice,
e un fapt că această colecţie
completa bibliotecile scriitorilor
noştri, constituind o reală sursă de
informare în materie de literatură
şi de mentalitate artistică. Acelaşi
rol aveau şi traducerile în limba
română editate la Bucureşti care
ajungeau şi la Chişinău. Nu erau
lipsite de importanţă întâlnirile şi
schimbul de opinii dintre scriitorii din
fosta Uniune Sovietică. Dincolo de
înrudirea spirituală dintre scriitorii
de la Chişinău cu cei de la Kiev, Tbilisi,
Riga, Tallin, Vilnus etc., fiecare
era strâns legat de nişte realităţi
autohtone concrete, astfel încât în
comunicarea lor scriitorii porneau,
limba Română
indubitabil, de la acestea. Imant Ziedonis,
bunăoară, se referea, într-un
film documentar, la prietenia lui cu
Grigore Vieru: „Există în Moldova
un poet care îmi este prieten şi el
ca şi mine scrie poeme consacrate
mamei...”. Deci este vorba despre
faptul că apropierea dintre sciitori
se realiza pe un făgaş al trăirii
interiorizate, din perspectiva unor
valori umane. Autor al unui cunoscut
Poem despre lapte, Ziedonis,
un maestru al exersării poeziei
moderniste, nu se sinchisea să-şi
sprijine versul pe valorile neperisabile
ale neamului său.
Mai trebuie spus că în condiţiile
extrem de ideologizate ale
totalitarismului printre puţinele
libertăţi de care se bucurau creatorii
era aceea de a pune în lumină
„pitorescul” meleagurilor natale. E
drept că într-un fel se profilau aceste
libertăţi în cazul celor din Gruzia,
Armenia sau Republicile Baltice şi
în cu totul altfel în cazul unui autor
de la Chişinău, pentru care câmpul
valorilor autohtone era minat (spaţiu
nedezamorsat total nici până în prezent),
aşa încât scriitorilor de la noi
le-a fost dat să înţeleagă tragedia
destinului istoric şi a crizei culturii
cu o acuitate poate mai profundă.
Drept dovadă sunt şi versurile: „Dar
mai întâi / Sămânţă să fii”.
Aceste dovezi sunt prezente şi
în scrierile lui Liviu Damian, Anatol
Codru, Victor Teleucă, Vladimir
Beşleagă, Serafim Saka, Gheorghe
Vodă, Ion Vatamanu, Petru Cărare,
generaţie care venea pe linia sfidării
(pe cât era cu putinţă în acele condiţii)
dictatului extraliterar. Să amintim