PDF - Limba Romana

142
limba Română
altfel, sunt şi deştepţi care pun la îndoială faptul că trecutul este întotdeauna şi
pretutindeni neguros!), adică în aria tradiţională, academicianul şi-a dat seama cât
de gravă este situaţia şi ce urmări imprevizibile poate avea. Pentru că nu mai putea
fi vorba de indivizi dubioşi ce-şi asumă periodic rolul de misionari, nici de superstiţii,
nici de altele, rămânea o singură explicaţie – amărâta de palnetuţă Granda
era victima unui complot extrem de subtil, pus la cale de sabotori conspiraţi cu o
abilitate diavolească şi dirijaţi de centre ale imperialismului interplanetar. Evident,
doar o minte ascuţită ca un brici putea să-i demaşte. Şi academicianul Haris a făcut
uluitoarea şi geniala sa descoperire.
Ca să înţelegeţi în ce constă ea, trebuie să vă reamintesc un truc al făcătorilor
de reclamă. Ăştia, pentru a băga pe gâtul proştilor cine ştie ce marfă, montează în
filme cadre pe care ochiul nu le receptează, dar pe care le înregistrează subconştientul.
De pildă, o inscripţie aparent nevinovată: Beţi Coca-Cola! Şi tâmpitul de
consumator, fără a realiza că este purtat ca o marionetă, se ridică şi bea porcăria
de Coca-Cola sau altceva mai substanţial, dar care tot trebuie procurat la dugheană,
făcând astfel jocul şmecheroilor de capitalişti, pe care, fireşte, n-are ochi să-i
vadă. (Eu, de exemplu, beau Coca-Cola şi, în mod special, ceva mai substanţial,
dar o fac conştient, ca orice om liber, nu forţat de reclama strecurată de ştim noi
cine. Dar asta-i altă poveste.)
Să revenim. Ceva asemănător se întâmpla şi pe amărâta de planetuţă de ale
cărei bunăstare şi prestigiu interplanetar se îngrijea corifeul nostru. După cum am
mai spus sau poate încă n-am spus, fiind ghidaţi de centrele subversive de peste
hotare, poeţii de pe amărâta de planetuţă foloseau frecvent în scrierile lor o mulţime
de cuvinte religioase: altar, icoană, sanctuar, milostivenie, strană, păcat, sfântă,
domn, fecioară, magica cifra „trei” şi altele. La prima vedere, nimic condamnabil.
Dar numai la prima vedere, deoarece în lumea asta toate au un caracter subversiv
şi nu degeaba se spune că duşmanul e perfid. Anume în felul arătat, adică dirijând
mâna iresponsabilă a scribilor locali, duşmanul submina orânduirea socială de pe
Granda, care era atât de progresistă, încât nu mai putea fi schimbată în nici un fel.
Totuşi, asemeni nevăzutului cadru, cuvintele pătrundeau ca viermii în subconştientul
maselor şi îşi făceau acolo neagra lucrare...
Academicianul Haris a dejucat complotul şi a dat lovitura zdrobitoare imperialismului
galactic. Nu ne rămâne decât să regretăm că lucrarea a rămas neterminată
şi să ne mângâiem cu speranţa că numeroşii discipoli vor continua cauza
maestrului, ducând mai departe şi înălţând pe culmi nebănuite stindardul adevărului
ştiinţific şi social-politic.
În viaţa sa titanul gândirii a avut şi o sumedenie de duşmani, lucru firesc, şi
aceşti duşmani, mai ales pe la conferinţele interplanetare, au încercat să-l fluiere,
demonstrând că n-au pic de cultură şi că sunt – să le spunem pe nume fără teamă
– va să zică, sunt bădărani înveteraţi, lichele politice şi nulităţi sociale. Ăştia puteau
fi băgaţi, scoşi şi trimişi – ştim noi unde – de un milion de ori, dacă treaba asta nu
te plictisea şi-ţi aducea o cât de mică bucurie.
Dar maestrul avea duşmani nu numai pe arena interplanetară, ci şi – ceea
ce este cu totul regretabil – în propria casă. Şi nu la figurat, ci la propriu. Da, da,
este vorba de Mimi...
Ah, Mimi! Bună bucăţică şi asta şi trebuie să menţionez cu mahnă că biata
femeie a fost victima unor intrigi murdare. Asta-i părerea mea neclintită, deoarece
până atunci îşi iubise soţul – ei, ce să mai vorbim! – poate nu chiar cu înfocare,
cu pupături în faţa lumii şi alte fandoseli, ci echilibrat, sobru, taman cum îi stă mai
bine unei soţii de academician.