PDF - Limba Romana

142
limba Română
Văzând că lansarea navetei spaţiale care, între noi fie vorba, avea o mare importanţă
economică şi ştiinţifică, dar nu şi militară, atârnă de un fir de păr, brigadierul răcnise:
– Dumnezeul mamelor voastre, dacă nu lansăm naveta astăzi, vă bag la
toţi dracii!
Şi ce credeţi? La auzul cumplitei înjurături, toţi acei de care depindea lansarea
şi-au mobilizat forţele şi i-au făcut vânt navetei pe orbită. Drept că nu în ziua în
care au fost înjuraţi, ci în următoarea, după ce au fost condamnaţi la moarte şi au
fost aliniaţi în faţa plutonului de execuţie. Oricum, cert este că valorificarea spaţiului
cosmic şi-a urmat cursul firesc. Asta-i una la mână. Alta-i că brigadierul promisese
să-i trimită la toţi dracii pe tehnicieni şi pe ceilalţi bandiţi. De ce n-o făcuse? În
primul rând, pentru că nu-i stătea în puteri! Şi în felul acesta demonstrăm că draci
nu există, iar dacă nu există draci, nu există nici Dumnezeu.
Formidabil! Aţi mai întâlnit în altă parte atâta eleganţă în gândire, atâta forţă
de generalizare a faptelor? Răspunsul poate fi unul singur: nu!
S-ar putea zice că amărâta de planetuţă de la periferia Căii Lactee a ajuns
cunoscută în lume anume datorită lucrărilor ieşite de sub pana inoxidabilă a academicianului
Haris. Timp de câteva secole el a reprezentat amărâta de planetuţă
în toate forurile internaţionale şi interplanetare. Uneori, ce-i drept, nu era înţeles
şi anumiţi tipi retrograzi de pe nişte planete fudule şi îndoctrinate supuneau criticii
teoriile ilustrului academician. Pretinşii exegeţi, de exemplu, puneau la îndoială teza
academicianului Haris cu privire la originea limbii de pe amărâta de planetuţă, dar
acesta nu era decât un moft pseudoştiinţific şi, în definitiv, o diversiune ideologică.
Poate că altcineva nici n-ar fi luat în seamă aceste rânjete reacţionare, dar nu este
şi cazul academicianului Haris, pentru că acesta n-a făcut parte niciodată din tagma
conformiştilor. Nu ne interesează originea limbii, zicea el, trebuie să ai ce pune pe
limbă, în sensul că, dacă era preparată bine (cu mujdei, piper, ghimbir şi oţet) şi
stropită din belşug cu ţuică de la Cadavrul Vesel, originea limbii chiar că n-avea
nici o importanţă – putea fi de ovină, de bovină, de porcină, de privighetoare, de
rechin sau de altă dihanie păroasă.
Adevărul ştiinţific era mai presus ca orice. În astfel de cazuri, dar şi în altele,
el revenea pe planeta natală, trăgea direct la Cadavrul Vesel şi se deda cugetărilor.
Gigantul gândirii şi părintele tuturor ştiinţelor grandene părea, în această perioadă
care dura, domnilor, şi două, şi trei săptămâni, absolut inconsolabil. Uneori disperarea
îl făcea, literalmente, să se dea cu capul de pereţi sau să se izoleze sub
masă, dar de cele mai multe ori academicianul îşi stimula gândirea lătrând jalnic
şi muşcându-şi amicii de urechi. Ăştia, amicii cu urechi, erau gata să suporte orice
– de exemplu, să rămână cu fragmente de urechi sau fără urechi – doar să-l
vadă mulţumit.
După ce îşi solicita la limită capacităţile intelectuale şi tot ce mai trebuia acolo,
academicianul se avânta ca un bivol în luptă, făcându-i de râs pe toţi reacţionarii
străini şi dându-le lovituri zdrobitoare în presa locală. În aceste zile minunate la
Cadavrul Vesel toţi triumfau, se îmbrăţişau, tropăiau, chiuiau şi asteroidul descria
cele mai năstruşnice bucle în cerul senin al Grandei.
Văzând acest fenomen astronomic, grandenii ignoranţi şi superstiţioşi îşi
strângeau în tăcere mâinile, se îmbrăţişau, îşi cereau iertare unii de la alţii, făceau
sex neprotejat şi aşteptau smeriţi sfârşitul lumii. Fireşte, dacă sfârşitul lumii ar fi la
cheremul mitocanilor, demult dispăreau toate planetele civilizate din Univers, iar o
dată cu ele şi istoriile planetare, rămânând noi în final cu o singură istorie integrată
(unii ziceau că integrată în absolut, iar alţii că în aia a mă-sii)...
Existau însă, subliniem – din fericire – şi o mulţime de planete progresiste şi