PDF - Limba Romana

192
în vremuri de răstrişte, îmi zic că,
probabil, suntem aşa cum ne-au
visat părinţii şi cum ne-au modelat
vremurile, dar esenţa noastră ideatică
numaidecât cuprinde şi „bruma
moştenită de la cărturarii înaintaşi,
fireşte şi osârdia pedagogilor noştri,
a profesorilor aleşi, a celor care
au avut o structură intelectuală
magnetică şi generoasă în acelaşi
timp, chiar ceva mai mult decât o
permiteau împrejurările şi posibilităţile
proprii.
În alte circumstanţe poate că
am fi luat mai multe, poate că am
fi fost mai mulţi, poate că şi noi, la
rându-ne, am fi înţeles mai multe,
am fi văzut mai altfel şi mai altminteri
şi am fi procedat în consecinţă.
Dar când privim în urmă şi
conştientizăm drama noastră existenţială
şi drama naţională, ce
ne-a fost hărăzită, zicem totuşi că
am avut noroc să-i avem alături
limba Română
pe aceşti dascăli tăcuţi şi înţelepţi,
în tăcerea semnificativă a cărora
se coceau mai îndărătnic propriile
noastre adevăruri.
Din floarea recunoştinţei
noastre pentru o generaţie profesorală
de sacrificiu se desprind
alese petale pentru cei ce ne-au
îndrumat paşii cu har şi competenţă
savantă, dar mai ales cu sufletul
arzând pentru ideea naţională.
Aceştia sunt: lingvistul şi fostul ministru
al educaţiei naţionale Nicolae
Mătcaş, enciclopedistul ambulant al
literaturii universale Ştefan Malachi,
exigenta profesoară de franceză
Veronica Brega, excepţionalul profesor
de gramatică istorică Nicolae
Pecec, subtilul romanist Gheorghe
Rusnac, ingeniosul dialectician
Nicolae Pogolşa şi, bineînţeles,
eruditul estetician şi pedagog, care
a fost şi ne este nouă profesorul
Timotei Melnic.