PDF - Limba Romana

142
limba Română
cât zăcusem în sicriu, puteau insinua că venisem să-i colonizez sau să fac vreo
altă trăsnaie. Negrilor întotdeauna le vin în cap felurite prostii. Adevărul este că-i
dădusem taxistului o adresă greşită.
Pe scurt, graţie nemuririi, Granda îşi rezolvase toate acele probleme şi problemuţe
pe care noi, zbătându-ne ca peştele pe uscat, nu numai că nu le rezolvăm,
ci izbutim să le încâlcim şi mai tare.
Iar acum să mergem mai departe, dar nu înainte de a vă reaminti că istoria
povestită nu putea să se întâmple şi nici nu s-a întâmplat la noi. Recunosc cu această
ocazie că şi academicienii de la noi sunt numiţi nemuritori, dar detaliul acesta este
prea puţin important, deoarece, comparativ cu nemuritorii noştri, grandenii sunt de
o sută şi de o mie de ori mai nemuritori. Poţi să-i dai cu capul de pereţi – nemuritori,
poţi să-i tai bucăţele – nemuritori, poţi face orice, eventual să te pişi pe dânşii – tot
nemuritori, fire-ar să fie... Şi apoi, unde aţi văzut prin părţile noastre academicieni
de-alde academicianul Haris? Academicienii noştri sunt graşi şi frumoşi, unii cu
beretă, alţii cu pălărie, nici nu se compară cu prăpăditul de academician Haris de
pe amărâta de planetuţă Granda de la periferia Căii Lactee...
Dracu’ să-i ia, eu nu cunosc chiar toate obiceiurile de pe amărâta de Granda,
dar se zvoneşte că mă-sa l-ar fi făcut – pe academicianul Haris, evident – în glumă
sau, poate, doar în bătaie de joc. Mă rog, pe alte planete distracţiile pot să se deosebească
completamente de ale noastre, cu care ne-am obişnuit din fragedă copilărie şi
care, vorba academicianului Haris, fac parte din fiinţa naţională. De pildă, o femeie
poate să nască în şagă cine ştie ce pocitanie şi concetăţenii – grandenii, fireşte –
să considere progenitura drept o glumă foarte reuşită, ceea ce le oferă nesperatul
prilej şi chiar le dă dreptul legitim să se strice de râs. Nu întâmplător grandenii au
zămislit acest superb şi democratic proverb: câte bordeie, atâtea obiceie.
Anume în felul acesta, judecând după unele legende, originea cărora se
pierde în negura timpului, se născuse academicianul Haris, care pe atunci nu era
academician, ci aşa, un fel de glumă, banc, scamatorie, anecdotă care se spune
şi se arată când nu sunt muieri şi copii de faţă.
Fireşte, există şi alte versiuni şi, judecând de astă dată după aspectul fizic al
academicianului, una ar putea fi destul de aproape de adevăr.
Se presupune că mă-sa, care era o femeie cuminte şi cucernică, rămăsese
gravidă de la un turist destrăbălat cu care intrase în contact absolut întâmplător,
mai mult din pură curiozitate femeiască, să zicem, fără să-şi dea seama ce face.
Femeilor cică li se întâmplă uneori aşa, dar eu nu le am în vedere pe femeile noastre,
ci în exclusivitate pe cele de pe amărâta de planetuţă de la periferia Căii Lactee.
Fiind ea totuşi o femeie de treabă şi cuminte, n-a vrut să-l adauge şi pe
academicianul Haris la copiii făcuţi cu soţul legitim, căruia îi era credincioasă şi pe
care îl iubea nespus. Ce-i rămânea deci bietei femei? Dacă era o toantă isterică,
s-ar fi sinucis cu ani în urmă, pentru că i se mai întâmplaseră şi în alte rânduri cazuri
de inconştienţă, când nu-şi dădea seama ce face şi pe ce lume se află, deşi,
la drept vorbind, nu mai rămânea ea chiar după fiecare acces însărcinată. Acum
însă, probabil, accesul fusese destul de puternic şi uite că se întâmplase pozna.
Bun, şi ce-i de făcut totuşi? Cred că în cazuri similare orice om deştept este
în drept să-şi pună această întrebare. Mă-sa şi-o puse şi hotărî să-l avorteze pe
academicianul Haris, ca să nu ducă în casa soţului iubit consecinţele păcatului
săvârşit în stare de inconştienţă. Slavă Domnului, nu sunt specialist şi nu-mi prea
imaginez cum s-au petrecut lucrurile, dar se aude că, după ce păcatul fusese extras
de pe unde se pitise, nu ştiu cărui deştept de medic, un dobitoc zăpăcit, în definitiv,
i-a venit ideea să-l pună pe academicianul Haris într-o cratiţă cu apă caldă. Sper că