PDF - Limba Romana

Grigore VIERU – 70 17
mea”. Cerinţele concursului prevedeau
scrierea unui eseu inspirat din
poezia mea. Am citit câteva dintre
acele eseuri. Ei bine, mulţi dintre
liceenii de la „M. Eliade”, la fel, mulţi
dintre participanţii la concurs (145,
dacă nu mă înşel), am putea spune
că sunt nişte critici profesionişti. Îl
rugam pe Dumnezeu să mă lase
să trăiesc până la 70 de ani. Acum,
după ce am văzut ce copii frumoşi
au crescut în ultimii vreo 15 ani,
parcă aş vroi să trăiesc mai mult.
– Sunteţi autorul unei neobişnuite
antologii Cât de frumoasă
eşti, la care aţi lucrat „doi ani
încheiaţi”. Ce a însemnat această
cernere-descernere-trăire-retrăire
a liricii româneşti.
– A însemnat redescoperirea
neobişnuitei forţe a Limbii Române
de a crea nişte poeme pe care nu
orice limbă le poate zămisli. Nu sunt
suficiente numai harul, instruirea
poetică a creatorului şi numai cunoaşterea
profundă a marii poezii
universale, mai trebuie să ai la
îndemână limba care să încapă
întreaga simţire şi întregul cuget
al creatorului de frumuseţi poetice.
Limba în care creezi trebuie să fie
atotcuprinzătoarea mişcării sufletului
şi cugetului în albia poetică,
încât să nu mai fii ispitit de a scrie
într-o altă limbă în ideea integrării
poetice europene.
– S-a accentuat adesea, şi
pe bună dreptate, că poezia Dvs.,
rostită şi cântată, a contribuit la
deşteptarea conştiinţei identitare
a basarabenilor, la menţinerea
echilibrului lor moral. După o
muncă fructuoasă în domeniul
muzicii uşoare şi populare –
sunteţi autorul versurilor, dar şi
al muzicii unor cântece, devenite
folclor, îndrăgite de multă lume
– iată, acum, mai recent, încercaţi
„să traduceţi”, pentru „cei
mulţi”, marea muzică universală.
Mă refer la colaborarea Dvs. cu
maestrul Ştefan Andronic care
deschide noi perspective pentru
revenirea la marile valori muzicale
ale lumii. Cum, când v-a venit
ideea de a „valorifica” clasicii
muzicii universale?
– Îmi place mult muzica noastră
populară pe care, ca strălucire
melodică, trăire şi diversitate, o
consider fără egal pe pământ. În
aceeaşi măsură însă mă răvăşeşte
până la lacrimi muzica clasică universală.
Doream şi doresc mult ca
această dumnezeiască plăsmuire
să ajungă şi la copiii noştri, mai
exact, s-o cânte ei înşişi. M-am
speriat eu însumi, la început, de
ideea de a compune versuri pentru
linia melodică a unor mari opere clasice
universale cum ar fi, bunăoară,
„Sonata lumii” de Beethoven, „Mica
serenadă” de Mozart, Rapsodia I,
Rapsodia a II-a de Enescu. Am umblat,
în fond, la lucrările tuturor marilor
clasici ai muzicii universale. Sunt
fericit că experimentul a prins la noi.
Corul „Vocile primăverii”, condus de
eminentul dirijor Ştefan Andronic, le
interpretează cu multă măiestrie şi
cu o extraordinară trăire artistică.
Nimic pe lume nu este imposibil,
afară de o re-creare a universului de
către altcineva care nu s-ar chema
Dumnezeu. Sunt fericit că îndrăzneala
mea care putea fi şi un eşec
a dat roade. Copiii noştri au devenit
astfel internaţionalişti. Am admirat
întotdeauna internaţionalismul vital
şi am detestat cosmopolitismul de-