PDF - Limba Romana

196
limba Română
Retorică, interogaţia vizează politica reprezentării într-o eră în care mijloacele
media se manifestă din ce în ce mai mult ca un domeniu ce prevede
controlul social.
Premisa teoretică de a transforma un text din „expresie” în „conţinut
actualizat”, prefigurată în Lector in fabula, va fi reluată şi verificată cu
minuţiozitate în opera narativă. Construite în marele laborator al studiilor
critice şi teoretice, cele patru romane ale lui Eco ilustrează felul în care
poate fi „consumată” informaţia, precum şi diversele posibilităţi de manipulare
a acesteia. Aplicând preceptele „ştiinţei minciunii”, cum defineşte
el semiotica, scriitorul edifică lumile posibile combinând şi recombinând la
infinit datele unui set finit de coduri narative. Şi dacă discursul din Numele
trandafirului sau din Pendulul lui Foucault este construit în aşa fel încât
să demaşte non-sensul variatelor registre stilistice, un enunţ afirmativ fiind
urmat de altul interogativ sau negativ ce-l contestă pe primul, discursul
Insulei din ziua de ieri se disociază, cu fiece secvenţă, de evenimentele
narate, perturbând coerenţa istoriei pentru a miza pe judecata implicită sau
explicită a lectorului. În fond, ceea ce demonstrează Eco în cel de-al treilea
roman al său este felul în care se pot construi lumile posibile.
Indicând prin W n
lumea posibilă afirmată de autor şi considerând că
aceasta e construită dintr-un şir de stări de fapt, s i
.......s n
, ordonate de intervalele
temporale t 1
....t n
, vom obţine formula fabulei Insulei din ziua de
ieri, W N
s i
......W N
s n
, ce narează istoria lui Roberto de la Grive care, prin iulie
sau august 1643, naufragiază pe o corabie pustie numită „Daphne”, unde
rămâne un scurt timp, după care moare în încercarea de a ajunge la ţărm.
Dar în orice W N
s i
există un C determinat, un personaj, în cazul dat – Roberto
de la Grive, atitudinile căruia reflectă posibilul curs al evenimentelor aşa
cum sunt imaginate sau dorite de el. Orice W N
cs i
trebuie să fie verificat de
evenimentele succesive ale fabulei care infirmă sau confirmă aceste previziuni
ale personajului. Afară de previziunile personajului, care în universul
său narativ are dreptul să se întrebe ce s-ar fi întâmplat dacă în situaţia X
ar fi adoptat soluţia b şi nu soluţia a, pe parcursul transformării textului în
macropropoziţiile parţiale ale fabulei se configurează o serie de W R
ce indică
lumile imaginate de lectorul empiric, prevăzute în text ca proiecţii probabile
ale lectorului model. O primă constatare ce se impune aici este că în Insula
din ziua de ieri seria W R
prevalează asupra seriei W nc
s i
, construcţiile
culturale realizate de lector fiind ghidate de naratorul extradiegetic. Pentru
a defini lumea posibilă în parametrii ei culturali, trebuie să identificăm:
„1) o familie de indivizi actuali X.....X n
;
2) o serie de proprietăţi F, C, M......, atribuite acestor indivizi;
3) o relaţie între proprietăţi” [5, p. 142].
Dacă indicăm prin W n
lumea narată, prin X i
pe Roberto de la Grive,
prin X 2
pe părintele Gaspar, iar prin F, C, M, proprietăţile atribuite acestor