PDF - Limba Romana

186
limba Română
pânze. El vede literatura, pe linia
teoriei kristeviene, ca pe un text
infinit. În viziunea lui reapar principalele
„teze” ale Juliei Kristeva:
şi deschiderea textului spre textul
infinit, şi interdependenţa dintre
texte, şi „rescrierea”, şi relativitatea
frontierelor dintre registrele scriptice
individuale ş.a.m.d. Liviu Damian
demonstrează, atunci când vorbeşte
de „conştiinţa” şi „neobişnuita
intuiţie” a scriitorilor de a lucra la
aceeaşi „pânză”, intuiţia unor tipuri
specifice de intertextualitate.
E vorba, desigur, de cea programatică,
explicită, şi de cea implicită.
Mai mult: atunci când subliniază
că pentru înţelegerea „pânzei” (a
literaturii în ansamblu) contează nu
atât „detaliul” cât „suflul întregului”,
el sugerează cititorului necesitatea
unei lecturi intertextuale a tuturor
creaţiilor literare.
O dovadă a împărtăşirii depline
– ca poet! – a acestei viziuni
asupra literaturii o constituie şi simbolistica
titlului Altoi pe o tulpină
vorbitoare – carte a maturităţii
sale scriitoriceşti. Ideea principală
pe care e „clădit” titlul este aceea
a unităţii diacronice şi sincronice a
literaturii, şi că noutatea („altoiul”) îşi
are şansele doar în interiorul acestei
unităţi, prin raportarea constantă
la cărţile mari, numele scriitoriceşti
simbolice etc. Iată de ce cred că
anume aici ar trebui căutată valoarea
poeziei celui de numele căruia
„se leagă în mare măsură efortul de
intelectualizare a liricii române din
Republica Moldova şi tendinţele ei
spre modernitate” [2, p. 139]. Cu
atât mai mult cu cât Liviu Damian a
fost într-adevăr un poet „al soluţiilor
artistice neordinare” [2, p. 140].
În pofida condamnării oficiale
a „estetismului burghez” şi a „tehnicismului
steril”, el a reuşit să se
sustragă directivelor realist-socialiste,
exersând modalităţile poetice
practicate frecvent în literatura lumii
libere. Dornic de dialog, fascinat
de universul imaginar al poeziei lui
Nicolae Labiş, Damian face primele
încercări de scriere intertextuală
în poezia Covorul din placheta de
debut Darul fecioarei. În acest text
personajul liric este un adolescent
care se pregăteşte să plece la învăţătură.
Îndrăgind imaginea cerbilor
ţesuţi de mama lui în covorul deacasă,
află, în momentul plecării „la
carte”, că bătrâna a vândut covorul.
Vinderea „cerbilor” are asupra lui un
efect psihologic similar celui pe care
îl are împuşcarea căprioarei asupra
copilului-martor şi „complice” al
evenimentului în Moartea căprioarei:
„Despărţirea lui L. Damian de
cerbii din covorul ţesut de mâna mamei
are ceva din dramatismul, dacă
nu chiar din tragismul, despărţirii lui
N. Labiş de căprioară...” [3. p. 420].
Cerbii fiind, fireşte, corespondenţii
simbolici ai căprioarei labişiene:
Apoi în clipa când zvâcni
fiorul
Întâii despărţiri în ochi
brânduşi,
M-ai întrebat de mi-a plăcut
covorul
Şi-ai spus că ieri vecinei i-l
vânduşi,
Căci de mă duc la carte-n
depărtare,
Să am un ban mai mult
printre străini...
Atuncea bucuria mea cea
mare
Primi în gene bobi de rouă
plini.
(Covorul)
Modelul este aşadar transparent
– Nicolae Labiş. Interesantă