PDF - Limba Romana

142
limba Română
Uneori şi în cazuri izolate, când derbedeul se dezlănţuie şi devine indirijabil,
dădaca poate, şi chiar este obligată, să-l îndrepte cu forţa pe calea dreaptă: îl pune
la colţ, nu-i dă apă, de mâncare – nici atâta, îi aplică diferite pedepse corporale,
cea mai blândă fiind spânzuratul cu capul în jos, îl lasă să doarmă afară la cincizeci
de grade sub zero, îi suspendează distracţiile, – dar întotdeauna face lucrul acesta
cu mare părere de rău şi adesea cu lacrimi în ochi.
Nu făcea excepţie în această privinţă nici Granda, ba s-ar putea spune că pe
anumite direcţii se afla în fruntea tuturor, detaşându-se net de concurenţi. Pe amărâta
de planetuţă exista o întreagă reţea de instituţii corecţionale, scopul suprem al cărora
era reabilitarea psihică şi fizică a derbedeilor, întoarcerea lor pe calea dreaptă a respectului
faţă de societate şi de valorile societăţii lateral dezvoltate.
Iar scopul, la urma urmei, scuză mijloacele. N-am spus-o eu, luaţi aminte,
dar metoda îşi păstrează valabilitatea de sute, de mii de ani.
Derbedeul poate să ţipe:
– Nu vreau!
Societatea însă îi face un reverans: Scuză, adică, iubitule, şi îl dă la brazdă.
Derbedeul se revoltă, face trimitere la constituţie, legi naţionale şi internaţionale,
tribunalul de la Haga, Naţiunile Unite (vorbă să fie – Unite!), insistă să i
se livreze un avocat, aiurează, într-un cuvânt, cum îl duce capul, că de aia i-a dat
statul cap, dar instituţia corecţională îl ia cu binişorul:
– Spune întâi cine ţi-s părinţii, buneii, copiii şi nepoţii, ai rude peste hotare,
cine ţi-s complicii, cu câte servicii speciale colaborezi, ai legături cu teroriştii şi
separatiştii, de câte ori ţi-ai schimbat soţia, de câte ori ai fost beat, în ce poziţie
faci dragoste, de obicei, şi cu nevasta, în particular, iubeşti credinciosul prieten
patruped sau îl tratezi cu şuturi în fundul protejat de coadă etc.?
Nu constituie un secret faptul că natura are o influenţă binefăcătoare asupra
sufletului omenesc în general şi asupra sufletului de derbedeu în particular. Deci
nu-i de mirare că în cele mai pitoreşti locuri de pe amărâta de planetuţă fuseseră
construite tabere speciale de reabilitare. Aici, muncind cu sârg în sânul naturii – la
tăiat pădure, la săpat canaluri, la extragerea aurului şi a altor minereuri utile –,
derbedeii îşi fortificau sănătatea fizică şi spirituală şi erau redaţi societăţii natale.
Evident, nu chiar toţi. Existau şi excepţii regretabile.
Unii, nimerind pentru prima dată în mediul natural nealterat şi dându-şi brusc
seama în ce murdărie trăiseră până atunci, sufereau un şoc atât de puternic, încât
mureau imediat şi de bună voie. Alţii însă rezistau, tăinuiau în sufletul lor meschin
de derbedeu ura faţă de tot ce era sfânt şi statornic pe amărâta de planetuţă şi,
când se vedeau liberi, începeau iarăşi să comploteze. V-o spun cu toată responsabilitatea
că n-a existat şi nu va exista pădure fără uscături. Oricât de ingrată ar
părea treaba asta, societatea se vedea constrânsă să ia măsuri radicale.
Întregul este mai valoros decât orice parte a lui, aşa că, pentru a salva organismul,
extirpăm dintele bolnav sau amputăm membrul atins de cangrenă, chit că
ar putea fi vorba de cel mai valoros membru pe care îl are un bărbat. Dar şi asta-i
altă poveste...
Ne apropiem vertiginos de sfârşitul tragic şi prematur al academicianului Haris
şi, în acest moment dramatic, ar fi o impietate să ne ocupăm de probleme minore
cum ar fi, de exemplu, soarta derbedeilor.
Aici ar fi de menţionat că francezii ştiau ei ce ştiau când au zis că în orice
afacere delicată sau numai dubioasă trebuie să fie amestecată numaidecât femeia.
Caută muierea, zic ei, deşi mult mai corect, din punctul meu de vedere, ar fi:
cercetează muierea!