PDF - Limba Romana

84
Alex. ŞTEFĂNESCU
Grigore Vieru
(la o nouă lectură)
Grigore Vieru are o înfăţişare
de poet romantic. Fruntea înaltă,
continuată de un început de calviţie,
pletele lungi, răsfrânte pe umeri,
privirea visătoare, îndreptată spre
un dincolo inaccesibil oamenilor
obişnuiţi, fac parte dintr-un tipar fizionomic
consacrat de multă vreme
de istoria literaturii. La acestea se
adaugă – ca trăsături particulare
– un zâmbet timid şi o fragilitate a
întregii fiinţe, datorită cărora ne gândim
la poet nu numai cu admiraţie,
ci şi cu dorinţa de a-l ocroti.
S-a născut la 14 februarie
1935 în comuna Pererâta din raionul
Briceni (fostul judeţ Hotin), comună
aşezată pe malul stâng al Prutului,
la mică distanţă de Miorcanii lui Ion
Pillat de pe malul drept. După absolvirea
liceului, la Lipcani, urmează
cursurile Institutului Pedagogic „Ion
Creangă” din Chişinău, pe care le
încheie în 1957. În acelaşi an îi
apare şi prima sa carte, Alarma,
cuprinzând versuri pentru copii.
Începe Facultatea de Filologie şi
Istorie, însă, neavând mijloacele
materiale necesare, este nevoit să
întrerupă periodic studiile. Lucrează
ca redactor la revista Nistru a Uniunii
Scriitorilor din R.S.S. Moldovenească.
Volumul de versuri Numele
tău, 1968, şi cele care urmează au
ecou în conştiinţa publică, remarcându-se
prin simplitate, printr-un
sentimentalism răscolitor, prin
nostalgia stilului de viaţă românesc,
limba Română
distrus de sovietici în Basarabia.
În 1973 i se îndeplineşte
dorinţa arzătoare de a vizita România:
„Dacă visul unora a fost ori
este să ajungă în Cosmos, eu viaţa
întreagă am visat să trec Prutul”. În
România este primit cu dragoste,
ca un erou al cauzei româneşti.
Şi în Basarabia începe să aibă o
aureolă de tribun. „Păstrând proporţiile
– observă Eugen Simion
– Grigore Vieru şi generaţia sa reprezintă
pentru această provincie
românească năpăstuită mereu de
istorie ceea ce a fost, la începutul
secolului, generaţia lui Goga pentru
Transilvania. Similitudinea de
destin are şi o prelungire în plan
poetic. Sub presiunea circumstanţelor,
poezia se întoarce la un limbaj
mai simplu şi îşi asumă în chip
deliberat un mesianism naţional”.
În perioada 1987-1989 participă
cu înflăcărare şi curaj, alături
de alţi intelectuali basarabeni, la
bătălia pentru limba română, care
se încheie victorios prin adoptarea,
la 31 august 1989, a unei legi care
consacră folosirea limbii române
ca limbă oficială şi revenirea la
alfabetul latin.
După căderea comunismului
în România, Grigore Vieru trece
frecvent Prutul. Încă din 1990
este ales membru de onoare al
Academiei Române şi primeşte, în
continuare, numeroase alte dovezi
de preţuire: premii, distincţii, sărbătoriri
oficiale, invitaţii la emisiuni
TV etc. Există însă scriitori şi critici
literari care privesc cu mefienţă
comuniunea lui afectivă, exhibată
în mass-media, cu promotorii naţionalismului
comunist din timpul lui
Ceauşescu.