PDF - Limba Romana

114
rea” cacofoniilor era rezolvată: „Eu
ca şi candidat, eu ca şi cap, etc...”.
Recunoaşteţi, nu mai taie urechea!
Ce-i drept, mulţimea nu prea
dată cu ştiinţele, ba chiar şi unii
oameni de stat nu prea grozavi
amici cu gramatica, au luat biata
conjuncţie drept un panaceu şi nu
mai rămâne în vorbirea lor nici un
„ca” fără a fi urmat de un „şi”, iar
alăturarea a două conjuncţii nu-i
întotdeauna de bun augur. M-a
liniştit însă un eminent filolog, de
la care am aflat că ... „ca” mai este
şi adverb! Iar în măsura în care
„ca”-ul acesta, ca adverb, poate
exprima şi o aproximaţie, cred că
expresia „Eu, ca şi deputat...” este
cât se poate de la locul ei: ca şi cum,
într-adevăr, ar fi...
Rămâne totuşi o nedumerire:
pe când „Ion Luca ŞI Caragiale”, pe
când „Biserica ŞI catolică”, pe când
limba Română
„Tactica ŞI cavaleriei”?...
Animat de acelaşi neprefăcut
entuziasm, salut şi intensa acţiune
de epurare din limba română a
adjectivelor banale şi a adverbelor
triviale folosite înainte vreme. Nivelul
de civilizaţie la care am ajuns,
existenţa mai mult decât decentă
şi activităţile vitale cărora nu le mai
suntem slugi, ci stăpâni – toate
acestea necesită, pentru a fi exprimate,
un alt limbaj, alte mijloace
morfologice şi sintactice decât cele
la care au apelat înaintaşii noştri.
Asemenea, pentru a oferi concetăţenilor
putinţa de a pătrunde cât mai
profund realitatea democratizării
societăţii, salut renunţarea treptată
la gradele de comparaţie, lăsând
pe poziţii doar superlativul şi în mod
cu totul excepţional comparativul.
(Înainte „de” şi „după”.)
Aş putea veni cu zeci de
1999. Aureliu Busuioc la Neptun