PDF - Limba Romana

Cum vorbim, cum scriem? 113
exemple din zeci de domenii, dar
mă voi limita la a reproduce fragmente
din reportajul a doi comentatori
de la un meci de fotbal, ştiut
fiind că jocul acesta este cel mai
democratic, cel mai iubit, un fel de
hârtie de turnesol indicatoare a uriaşelor
schimbări din viaţa noastră
cea de toate zilele.
Aşadar: „Legendarul fundaş,
extradotatul X, după o senzaţională
incursiune pe flancul cel mai de
stânga, serveşte o pasă excepţională
celebrului atacant Y, care, cu
un şut fabulos, trimite mingea la
numai trei metri de poarta apărată
de fantasticul Z, cel mai superior
portar al echipei din ultimele săptămâni.
Pentru a se asigura de vreo
surpriză neaşteptată, nemaipomenitul
Z execută o paradă genială,
dar mingea, atinsă foarte inoportun
cu vârfurile degetelor, îşi schimbă
în mod fraudulos direcţia şi intră în
poartă... Nu este pe departe vina
lui Z şi nici a lui Y, posibil că nu au
realizat într-un mod mai optimal
indicaţiile antrenorului, deşi se ştie
că sfaturile titanicului XY sunt bazele
temeinice ale viitoarelor victorii
istorice ale echipei, acum perdante
cu opt la zero...”.
Istoria, şi faptul este de notorietate,
se numeşte Istorie pentru
că poate transforma orice chix într-o
biruinţă banală, iar de aici întrebarea:
şi-ar fi meritat Istoria numele,
dacă cei doi comentatori ar fi folosit
limbajul trecutului negru? Dacă, de
exemplu, ar fi strigat, periclitându-şi
bojocii: „Imbecilul de X, părăsinduşi
aventuros postul, dă totuşi o pasă
normală blegului de Y, care trage
aiurea, şi numai intervenţia stupidă
a lui Z reorientează balonul în poartă,
spre disperarea antrenorului XY,
care demult ar fi trebuit să se apuce
de vândut castraveţi...”?
Ei nu, hotărât lucru: suntem pe
calea cea bună, numai o intensă şi
titanică muncă de eliminare a prisosurilor
din limba maternă ne poate
oglindi în mod realist realitatea!
Dar, desigur, în aceeaşi măsură
şi îmbogăţirea lexicului cu
elemente noi, moderne. Şi fără a
ţine cont de straturile sociale unde
aceste elemente au văzut lumina
zilei. Ca exemplu să luăm unitatea
lexicală absolut inedită născută în
discuţia de la bucătărie a două madame
care se pretind: „Vai, crema
mea de azi e atât de «cremoasă»!”
„Parol, aşa e!”
Posibil că unii dintre noi ar putea
avea ceva rezerve, dar când şi
în majoritatea telereclamelor toate
iaurturile şi cremele, cu excepţia
celor de ghete, au devenit brusc
„cremoase”, eşti nevoit să recunoşti
că până şi o ţaţă are dreptul să
participe efectiv la „creşterea limbii
româneşti”.
Să le susţinem în travaliul lor!
Numai astfel vom putea duce
un trai mai superior...
Eu personal sunt precis că
asta-i situaţia...