PDF - Limba Romana

8
Michèle MATTUSCH
Germania
NOSTALGIE,
MELANCOLIE
Şi TRISTEŢE
LA COTITURA
TIMPURILOR
(O relectură
a poeziei Melancolie
de Mihai Eminescu)
În luna martie a anului 1998,
revista Dilema pornea o dezbatere
despre poetul Mihai Eminescu, a
cărui aniversare de 150 de ani de
la naştere urma să se împlinească
în anul 2000. A declanşat astfel o
discuţie vehementă despre cultul
personalităţii şi despre valoarea
operei unui poet, care timp de peste
100 de ani fusese instrumentalizat
de către cele mai diferite ideologii.
Ceea ce îmi pare deosebit de important
în privinţa acestei discuţii
este legătura ei strânsă cu dezbaterile
care timp de zece ani tematizează
lipsa de valori generalizată
în perioada post-totalitaristă.
Sfârşitul marilor utopii şi al metanaraţiunilor
a coincis în România
cu o criză excepţională. După prăbuşirea
sistemului lui Ceauşescu,
nimic nu mai părea sigur, începutul
timpurilor noi fiind însoţit de un
sentiment de nesiguranţă totală,
o dureroasă neputinţă punea sub
semnul întrebării orice experienţă
istorică şi orice sentiment de identitate.
Această neputinţă a deschis
drumul unor noi şi curioase forme
limba Română
de manipulare sau de divertisment
mass-media, care se manifestă şi în
această dezbatere despre valoarea
unui poet.
Pe de o parte s-a găsit o formulă
pentru a păstra cu orice preţ
o imagine pură a poetului, iar pe de
altă parte putem observa integrarea
lui fără scrupule într-o ideologie
neonaţionalistă. Unii au cerut o
relectură privată a poetului, alţii au
vrut să reexamineze recepţionarea
lui. Tinerii cititori însă, traumatizaţi
de consecinţele politicii educative
din „epoca de aur”, reclamau o demistificare
consecventă a poetului,
pe care îl considerau drept icoană
publică menită unei identificări
greşite.
„Ilizibile” şi „seci ca o carte de
telefon versificată” îi par versiunile
poetului unui Răzvan Rădulescu,
iar Eminescu însuşi – „un tip lipsit
de consecvenţă, de detaşare şi de
umor în totalitatea scrierilor sale”.
Tinerii nu mai sunt „fani” ai lui Eminescu,
şi în protestul lor împotriva
mitului Eminescu confundă imaginea
poetului cu opera sa, exprimându-şi
astfel neînţelegerea lor.
Ca orice protest juvenil, tinerii vor
să şocheze. Ei refuză orice cultură
a înţelegerii, a sentimentului, orice
tristeţe şi, mai ales, „melancolie”.
Abia spre sfârşitul antologiei,
care reproduce dezbaterea despre
poetul Mihai Eminescu, auzim şi
alte voci: „Avem nevoie de adevăratul
Eminescu. Sper că într-o zi reuşesc
să-mi curăţ întru totul creierul
şi să găsesc adevărata bucurie de
a-l citi pe Eminescu pentru prima
dată”. „Trăinicie” şi „solidaritate”
cere o oarecare Maria Niculeşcu,
care nu mai poate suporta această
„furie demolatoare”, ce distruge
tot ce a fost, fără să construiască