PDF - Limba Romana

54
rât cu toţii în restaurantul hotelului,
şi, cu toate că şi aici funcţionau
restricţii orare, prin împământenita
şperţuială, am sărbătorit victoria
până în zori. Din ziua aceea, mai
bine zis, din miezul nopţii acelei
prime zile petrecute la Chişinău şi
până în noaptea plecării Grigore Vieru
mi-a fost gazdă delicată şi ghid
nedespărţit. Ziua nu mai pridideam
să fac faţă invitaţiilor prietenilor,
care-şi deschideau casele, inimile.
Beciurile cu belşuguri de vinuri şi
bucatele dezlegau limbile. Spre
miezul nopţii, când marele oraş
se scufunda în somn şi autorităţile
vigilente ne pierdeau din ochi, Grigore
apărea ca un conspirator. Mă
lua să mă iniţieze în istoriile ce nu
se puteau povesti la lumina zilei,
purtându-mi paşii pe urmele legendarului
Pan Halippa, arătându-mi
locurile legate de existenţa celui
care avea să dea literaturii române
ciclul de romane În preajma revoluţiei,
fixând primele magnifice
descrieri ale Siberiei şi primele
pagini din dramatismul gulagului,
cu mult înainte de Soljeniţân. Din
acele nopţi, văzând cu ochii sufletului
şi ai imaginaţiei, s-a născut în
mine dorinţa să mă implic în aceste
poveşti tenebroase, de suferinţă şi
dragoste de neam, de libertate, credinţă
şi limbă românească, visând
la himera unei femei frumoase şi
a unui bărbat puternic şi chinuit.
Negostina şi Elizei, romanul unei
iubiri, care stă să apară abia acum
la Editura Artemis, atunci s-a născut.
I-l dedic, metaforic, dragului
Grig la aniversarea lui, în amintirea
acelor nopţi petrecute la Chişinău.
limba Română
A doua întâlnire de la miezul
nopţii a avut loc la Bucureşti, când
ne-am pierdut unul de altul, rătăcind
în tenebrele cimitirului Bellu.
Cum era şi firesc, primul lucru
la întoarcerea în ţară a fost să mă
duc la Preşedintele Uniunii Scriitorilor,
să mă spovedesc, căutândumi,
în suprema lui autoritate, scutul
de apărare, vorbindu-i în aşa fel de
personalitatea delicatului poet care
se distinge dintre toate talentele
Basarabiei, încât să-l conving să
facă tot ce-i stă în putinţă să-l invite
la Bucureşti. Visul lui Grig, mărturisit
în nopţile noastre de peregrinaj prin
ceţurile şi întunecimile trecutului
care l-au lipsit de Eminescu şi pe
care-l trăia, atunci, retrospectiv,
cu o mistuitoare pasiune şi un
mare dor, visul lui era să ajungă la
Ipoteşti şi să aprindă o lumânare la
mormântul lui Eminescu. Zaharia
Stancu a fost tulburat de rugămintea
tânărului şi necunoscutului confrate
basarabean. În stratagema pe
care a ticluit-o, în prima echipă de
scriitori sovietici, poftiţi să ne viziteze
în cadrul acordurilor culturale, pe
lângă alţi patru de diferite naţii, l-a
introdus pe listă şi pe Grigore Vieru.
Primul lucru pe care mi l-a
cerut Grig, când l-am întâmpinat
la aeroport, trăgându-mă mai deoparte,
a fost: cum facem să ajungă
să-şi împlinească visul. „Simplu,
am spus, te conduc la Bellu. Mâine,
azi... când vrei tu.” „Numai că,
vezi, mi-a spus el, nu trebuie să
ştie nimeni din delegaţie. Nu mă
pot desprinde de grup.” „Atunci, la
noapte, am zis eu, amintindu-mi
de plimbările noastre prin Chişi-