PDF - Limba Romana

38
limba Română
plan, de exemplu – Legământ, după
o lectură adecvată rămân în sufletul
nostru sub forma unor inexprimabile
stări psihologico-intelectuale. De
aici, între altele, dificultatea principială
a analizei literare, în procesul
căreia cuvintele noastre în mod
obiectiv nu au puterea de convingere
corespunzătoare, aceea care l-ar
determina şi pe cititorul investigaţiilor
critice să simtă vraja obţinută de
poet şi care trebuie simţită ori poate
abia intuită de către destinatarul
recenziilor, articolelor, studiilor pe
teme de literatură.
În pofida unor atare adevăruri,
avem datoria de a „traduce” totuşi
operele scriitorului – nu numai ale
lui Grigore Vieru – în limbajul obişnuit,
comun, pentru a le populariza
cât mai intens şi a le transforma întro
avere a întregii societăţi. Ceea
ce au făcut şi continuă să facă un
Mihai Cimpoi, un Mihail Dolgan, o
Ana Bantoş, acum şi un Theodor
Codreanu şi alţi critici de vocaţie.
Iar taina metaforelor şi epitetelor
scriitorului, pe care ne propunem
cu toţii s-o aflăm, poate fi întrucâtva
descoperită în urma înţelegerii juste
şi cât mai adânci a atitudinii lui faţă
de cuvânt şi, mai larg, faţă de limbă.
Găsirea răspunsului la întrebarea
cum reuşeşte Grigore Vieru să pună
cuvântul în serviciul artei autentice
ar fi o problemă esenţială a cercetătorului
poeziei.
Or, cuvântul şi, în genere,
limba sunt – pentru poet – elemente
ale sacrului. Anume dezvăluirea
sacralităţii limbii materne în creaţia
scriitorului urmăresc exegeţii creaţiei
vierene în cărţi ca Întoarcerea la
izvoare, Creaţia lui Grigore Vieru
în şcoală, Dinamica sacrului în
poezia basarabeană contemporană,
Duminica mare a lui Grigore
Vieru ş.a. Pe deplin întemeiată
apare – în urma relevării sensului
duminicii cuvintelor sau al hramului
graiului – afirmaţia Anei Bantoş
că „...la Grigore Vieru graiul este
contaminat de sacralitatea duminicii”
(Dinamica sacrului în poezia
basarabeană contemporană,
pag. 68). Întorcându-ne cu ani în
urmă şi savurând cugetările critice
impulsionate de alte poezii vierene,
nu putem să nu consimţim – cu
Mihai Cimpoi – că o caracteristică
a poeticii ilustrului scriitor e „aerul
care freamătă printre cuvinte şi în
miezul lor, aerul sacru al tradiţiei”
(Întoarcerea la izvoare, pag. 155).
Au vorbit inspirat şi alţi cercetători
despre poeziile lui Grigore Vieru
întemeiate pe motivul venerării
graiului matern şi a limbii române:
Fănuş Băileşteanu, de exemplu,
referindu-se la poezia Pentru ea
(„Pentru ea la Putna clopot bate, /
Pentru ea mi-i teamă de păcate. /
Pentru ea e bolta mai albastră – /
Pentru limba, pentru limba noastră”),
consideră că „limba română...
are, pentru Grigore Vieru, valenţe
mistice” (Grigore Vieru, Omul şi
Poetul, Editura Iriana, Bucureşti,
1995, pag. 105).
Diverşi cercetători s-au aplecat
cu bucuria însetatului de revelaţii
estetice asupra poeziilor O mie
de clopote, În limba ta, Ars poetica,
Cântare scrisului nostru, Poetul,
Limba noastră, Limba Română,
Graiul şi asupra altor asemenea
poeme în care autorul exprimă o
dragoste cu adevărat sfântă faţă
de limba în care ni-i dat să fiinţăm,
am abordat şi noi acest subiect în
cartea Literatura română. Studii
şi materiale pentru învăţământul