You also want an ePaper? Increase the reach of your titles
YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.
Grigore VIERU – 70 89<br />
lesnicios...<br />
Consemnăm acum alte câteva<br />
aspecte ale creaţiei în chestiune.<br />
Bard îndurerat al ţării despărţite<br />
în două, Grigore Vieru vădeşte în<br />
principiu o sensibilitate socială,<br />
adică bizuită pe generalităţi, pe tipologie,<br />
mult mai curând integrativă<br />
decât disociativă. E un menestrel<br />
al simţămintelor „simple”, precum<br />
Goga, Iosif, Coşbuc, Cotruş, Beniuc<br />
(şi, evident, patronalul Eminescu).<br />
Simţăminte care, în substanţialitatea<br />
lor perenă, pot oricând alcătui<br />
instrumentul unor noi experienţe<br />
literare, nefiind „învechite”, aşa<br />
cum s-ar putea crede de pe poziţiile<br />
unei poetici neapărat sofisticate,<br />
artificializate. Căile artei, ca şi cele<br />
ale Domnului, sunt imprevizibile.<br />
Directitatea, elementaritatea limbajului<br />
nu au mai puţin dreptul de-a<br />
pătrunde în cetatea poeziei decât<br />
indirectitatea, alambicarea sa. Cu<br />
atât mai vârtos cu cât această directitate<br />
şi această elementaritate<br />
nu posedă doar o accepţie morală,<br />
ci şi una estetică, permeabilă la<br />
sensurile adâncimii. Nu sunt măşti<br />
ale omului, ci ale creaţiei. Ne gândim<br />
în speţă la acel M. Beniuc al<br />
începuturilor sale, care aducea o<br />
pală de ozon montan în încăperile<br />
cu aer confinat ale unui modernism<br />
tras în fire prea subţiri, ostenit. Ca<br />
şi poetul Cântecelor de pierzanie,<br />
Vieru reîmprospătează motive<br />
şi modalităţi aparent defazate, le<br />
animă printr-o sinceritate părelnic<br />
conjuncturală, în fond bizuită pe<br />
arhetipuri sufleteşti. lată o cantilenă<br />
ce captează ecouri intemporale:<br />
„Pe drum alb, înzăpezit, / Pleacă<br />
mama. / Pe drum verde, înverzit, /<br />
vine draga. // S-o petrec pe cea plecând<br />
/ Pe drum alb? / S-o-ntâlnesc<br />
pe cea venind / Pe drum verde? //<br />
Două drumuri strâns, în tot, / Alb şi<br />
verde, / Împleti-le-aş şi nu pot. / Cine<br />
poate? // Din inel, din flori de tei, /<br />
Gălbioară, / Se tot uită-n ochii mei<br />
/ Suferinţa” (Pe drum alb, pe drum<br />
verde). Sau următorul pastel cu<br />
acelaşi recurent subiect matern: „În<br />
munţii cu brazi / Alb răsărit. / Orice<br />
necaz / M-a părăsit. // Am văzut<br />
veşnicia – Era singură. / Tăcută /<br />
Ca laptele mamei” (Sus). Mama,<br />
element „clasic”, punct de reper al<br />
sensibilităţii obşteşti, se prezintă în<br />
altă parte încununată de imagini<br />
suav-baroce, de-o complicaţie ce<br />
se dizolvă-n frăgezime: „Chipul<br />
tău, mamă, / Ca o mie / De privighetori<br />
rănite, / Ochii tăi / În care<br />
s-au întâmplat / Toate / Câte se pot<br />
întâmpla / Pe lume, / Lacrima ta: /<br />
diamant ce taie-n două / Oglinda<br />
zilei. / Nedespărţită de cer / Ca apa<br />
de uscat, / Locuieşti o casă / Cu două<br />
ferestre: / Una ce dă spre viaţă, /<br />
Alta cu faţa spre moarte, / La fel de<br />
limpezi amândouă. / O, mamă, /<br />
Spre mine mâinile-ţi întinde: / Spre<br />
cel / Care cu dor te-aşteaptă, / Şi<br />
ţie apropiindu-mă, / Apropie-mă<br />
liniştii ce eşti. / Acum şi-ntotdeauna”<br />
(Chipul tău, mamă...). Extazul iubirii<br />
e fixat la rându-i cu o ingeniozitate<br />
radioasă. E o incantaţie a primordialităţii<br />
sentimentale, ce nu se-ndură<br />
a se irosi, absolutizându-se. Clocotitorul<br />
sânge al versului mesianic se<br />
pacifică, devine enigmatic-străveziu<br />
cum undele lacului: „Unde sunt<br />
frunzele / hrănite cu sângele / dragostei<br />
noastre? / Unde e sângele<br />
verde / Al frunzelor tinere? // Şi<br />
unde apele sunt / limpezi de sufletul<br />
nostru? / Şi sufletul unde e /
Change language