PDF - Limba Romana

Portofoliul profesorului 221
I. Creativitate şi creaţie.
Determinări conceptuale
Despre creaţie se poate discuta
în sens larg, apelând la o
sinonimie generoasă: a crea, a
produce, a face ceva care nu exista
mai înainte, a întemeia, a înfiinţa,
a inventa, a plăsmui, a născoci, a
compune, a scrie despre o operă
literară 1 . Dintre toate sensurile,
atrag atenţia două: a face ceva
care nu exista mai înainte şi a plăsmui,
ambele impunând ca rezultat
al acţiunii un element nou, fără
precedent. La rândul său, verbul
a plăsmui dispune de o sinonimie
ce trimite la relaţia care se instituie
între realitate ca obiect şi ficţiunea
ca mijloc de reflectare a acesteia.
Pentru a plăsmui, dicţionarul oferă
următoarele sinonime: a născoci,
a scorni, dar şi a falsifica, a contrazice
2 . Aceste din urmă sensuri
exprimă explicit raportul dintre
realitate şi ficţiune în opera literară,
de fapt algoritmul care potenţează
stilul beletristic. Metaforizarea, cu
scopul de a oferi o alternativă la
modelul lumii, este un gen de „falsificare”
a realului, o provocatoare
imago mundi inedită, plauzibilă sau
imposibilă, în orice caz, originală.
Prin creativitate, se înţelege forţa
creatoare, energia zămislitoare
concentrată întru realizarea unor
produse inedite. Această calitate a
lectorului este rezultatul conjugării
permanente a verbului a crea, la
orice oră de curs, la orice clasă.
Fără a se forţa potenţialul elevului,
considerăm că fiecare copil cu o
dezvoltare psihoafectivă normală
poate şi trebuie să urmeze calea
creaţiei prin cultivarea creativităţii.
Se ştie că cei dotaţi pentru actul de
creaţie sunt foarte puţini; demersul
didactic bine proiectat se va solda,
fireşte, cu dobândirea disponibilităţilor
individuale şi cu afirmarea
personalităţii creatoare a subiectului
în cauză. Evaluarea eficienţei
metodelor folosite se face prin
verificarea calităţii materialelor
publicate în revista şcolară, prin
examinarea rezultatelor obţinute
la olimpiade şi la concursurile de
creaţie, prin participarea la cenacluri
sau la cercuri de lectură şi
interpretare a operelor literare şi,
nu în ultimul rând, prin obţinerea
succesului la examene şi la orele
de curs din ciclul imediat următor.
II. Modalităţi de cultivare
a disponibilităţilor creatoare
şi interpretative
a. Implicarea ludicului
De la vârsta preşcolarităţii,
copilul îşi începe aventura cunoaşterii,
cucerind lumea prin
joc. Formă supremă de manifestare
a personalităţii în devenire,
acesta stimulează şi cultivă imaginaţia,
având întotdeauna ca
finalitate un mic act de creaţie.
Fascinaţia rolurilor, caracterul
animist al proceselor gândirii
şi inocenţa vârstei determină o
perpetuă promenadă în labirint,
în căutarea lumii de dincolo de
aparenţe. La baza oricărui joc