PDF - Limba Romana

208
Victoria BARAGA
Tragedia
lui Othello
limba Română
Tragedia exprimă, prin definiţie,
ceea ce am putea numi universul
afectivităţii profunde. Ea pare
să ia naştere în rezultatul unei erori
/ rupturi existenţiale. Este interesant
să identificăm tipul erorii ce
dă naştere tragediei şi, mai ales,
să urmărim etapele particularizării
acesteia. În vederea atingerii
acestui scop, vom lua ca obiect de
referinţă tragedia shakespeariană
Othello.
Incontestabil e faptul că Othello
este tragedia unei gelozii sau a
încrederii înşelate, că suferinţa şi
moartea celor doi soţi ce se iubesc
sunt impulsionate de lucrarea unei
invidii şi a unei uri nemărginite ale
unui om abject. Tragedia ilustrează
în mod excepţional marea temă shakespeariană
– raportul esenţă – aparenţă,
mai ales prin figura lui Iago.
O lectură mai atentă ne favorizează
revelarea prin generalizare a două
principii ce implică două moduri de
a fi şi de a gândi. Convenţional, le
vom numi principiul unităţii şi principiul
dualităţii.
Ambele principii sunt la fel de
importante din punct de vedere dialectic.
Unitatea reprezintă verticalitatea
fiinţei umane. Principiul unităţii
este unul activ: e un principiu
al facerii, al înfăptuirii. Iar conduita
umană, ce se află sub dominaţia
acestui principiu, se distinge prin
statornicia morală şi civică. Dualitatea
semnifică opoziţia contrariilor,
a ambivalenţelor şi dedublărilor, ea
denotă echilibrul, dar şi conflictul
dintre real şi virtual. Cifra doi este
„prima şi cea mai radicală dintre
diviziuni, cea din care decurg toate
celelalte” [1, p. 452]. Prin urmare,
una dintre trăsăturile ei este tendinţa
spre separaţiune şi multiplicare.
Nu întâmplător, conform viziunii filozofice
orientale, cifra doi semnifică
principiul feminin. Este oportun să
menţionăm că „printre redutabilele
sale ambivalenţe există şi aceea
că ea poate fi tot atât de bine germenele
unei evoluţii creatoare, cât
şi a unei involuţii dezastruoase” [1,
p. 452]. Fiind un principiu pasiv, la
nivel mental şi comportamental se
manifestă prin polisemie, compromis
şi flexibilitate.
Probabil, ne putem da seama,
fără dificultăţi, că dintre principalele
personaje ale piesei Othello reprezintă
principiul unităţii, iar Desdemona
– cel al dualităţii. Othello
întruchipează unitatea spiritului şi
a trupului, a forţei şi a bunului simţ.
Îl cunoaştem ca un voinic curajos,
victorios şi măreţ ce poartă cu demnitate
reputaţia de om onest. Ajunge
a fi un om model şi un obiect al
invidiei. Important e că era şi purtătorul
unei aure a onoarei la a cărei
bază au stat vigoarea şi eroismul,
sinceritatea şi corectitudinea, devotamentul
şi credinţa. Savoarea
renumelui şi a gloriei pot fi explicate
prin sensibilitatea poetică de
structură romantică pe care o avea
Othello, dar şi prin gândirea sa
subiectivă, exclusivistă, visătoare.
Desdemona reprezintă, la
rândul său, farmecul făpturii feminine.
Ea este tandră, graţioasă,
vioaie, bine dispusă. Jovialitatea
ei inocentă o remarcă şi Othello