PDF - Limba Romana

126
limba Română
Ion BARBU
(1895-1961)
avea o singură evlavie: Lirismul Absolut
„Barbu are simţul panteistic al naturii, o vastă intuiţie filozofică a lucrurilor
pe care le vede, în raport cu celelalte, şi putinţa de a exprima cu
precizie detaliul” (Nicolae DAVIDESCU).
„Poezia noastră modernă a cunoscut un lirism de notaţie, un altul muzical,
apoi unul imagist; lirismul dlui Barbu trece la limita extremă a poeziei,
în plan pur cerebral. Intelectualismul său implică paradoxul: Cogito, ergo
sentio!” (Pompiliu CONSTANTINESCU).
„Are, în primul rând, meritul de a fi deschis literaturii noastre drumuri
de exprimare, de punere în scenă, dacă pot spune astfel, ale conflictelor de
idei. Prin aceasta, Ion Barbu a contribuit să desăvârşească un mers firesc
al cugetării omeneşti, drum de la afect la intelect, de adâncire de la simţ la
gând” (Ion I. CANTACUZINO).
„Cine studiază poezia lui Barbu este cu neputinţă să nu se oprească
în faţa acelor simboluri conceptuale, indicate uneori prin majusculă. O
adevărată scolastică, afirmând realitatea unor universalia ante rem, se
amestecă în puţinele pagini ale volumului lui Barbu. Astfel, poezia Increat
exprimă în prima ei strofă trecerea din nefiinţă spre Creaţiune” (Tudor
VIANU).
„Având de înfrânt rezistenţa unui punct de vedere prea tradiţional asupra
poeziei, Ion Barbu este nu numai un creator de o uimitoare noutate în
literatura română, dar şi un mare poet” (Nicolae MANOLESCU).
„Pentru a recrea lumea, matematicianul ştia că trebuie, în primul rând,
să se desprindă de materialitatea ei, să se retragă în mare deşert, acolo
unde Cuvântul îşi dezvăluie esenţa, acolo unde rostirea – refuzând să mai
calce pe suprafaţa Lucrurilor – deprinde prin sine însăşi ritmurile Universului
ca etaloane ale Frumuseţii nepieritoare” (Ştefan Aug. DOINAŞ).
„Publicarea Jocului secund a făcut din el un reper de neocolit în dezvoltarea
liricii româneşti” (Mircea SCARLAT).