PDF - Limba Romana

190
limba Română
Un fel de rană ce ascute
simţirea ramurilor mute
până-o preface-n verde clar
rodind căpuşă şi pojar.
Un fel de junghi
în verde trunchi
ce parcă-n glumă, parcă-n joacă
două dureri le întorloacă
şi-apoi se-aruncă-n plină vară:
să piară, să răsară.
Din rană creşte ramul.
INIMOASA STRIGARE A VĂTĂJELULUI
DE CUVINTE CĂTRE IMACULATA DOAMNĂ
A INIMII SALE, LEAT 1682
Primului poet al scrisului nostru – Dosoftei
Vai mie, potricălită cântarea iaste
şi hiersul meu geaba zburdează
dacă nu străluce peste vraful cetăţii
doamna Odochia!
În van paharul dă ocheade – pita e mută
şi moartea sufletul îmi soarbe
dacă nu umblă prin ţarnă
doamna Odochia!
Lumânarea se răstopeşte făr’ să ne vază
şi sărbătoarea cade-n mântuinţă
dacă nu se apleacă peste rana pământului
doamna Odochia!
Poetul, hire de ogar în stele adulmecătoare –
rob al dorinţelor nelăcomoase
îşi ţine-n foc închipuirea până-l alină
doamna Odochia!