PDF - Limba Romana

32
erea repetată a baladei devine o
experienţă analogică celei pe care
şi-o asumă miticul Manole, care
e nevoit să tot reia munca de la
capăt. Intertextualitatea depăşeşte
aici sensul unei tehnici de interrelaţionare
a două texte pentru a se
transforma într-o replică existenţială
dată destinului mitic al lui Manole.
Un alt mit folcloric explorat de
Gr. Vieru cu ingeniozitate este mitul
mioritic. Efectul estetic al abordării
intertextuale a acestuia în poezia
Ah, tot mai liniştit mi-e verbul e de
un rafinament ieşit din comun:
Ah, tot mai liniştit mi-e
verbul
Şi dragostea, şi a mea
viaţă
.............................................
Ca floarea pomului pe apă
Îmi curge somnul lin pe faţă
.............................................
„Eşti trist, te pregăteşti
de iarnă?”
Iubita parcă mă întreabă.
Ci eu senin răspundu-i
parcă:
„Mă pregătesc de flori
şi iarbă”.
Este important să observăm
că ultimul vers conţine o aluzie la
metafora mioritică a morţii-nuntă (în
care baciul îşi doreşte dizolvarea,
după moarte, în stihia elementelor
naturale şi cosmice), situându-se
într-o relaţie de intertextualitate
implicită inclusiv cu elegia Mai am
un singur dor de Mihai Eminescu
în care eul romantic îşi doreşte, la
fel, „somnul lin” şi „codrii aproape”
în acea imensă singurătate a morţii.
În versul Mă pregătesc de flori şi
limba Română
iarbă, personajul lui Gr. Vieru îşi
doreşte aceeaşi iniţiere ritualică în
taina morţii, moartea fiind resimţită,
în spirit mioritico-mitic, ca o renaştere.
Este o probă poetică în care
fantezia folclorică se întâlneşte cu
imaginarul eminescian într-un ansamblu
textual unic.
Altminteri, dialogul lui Gr. Vieru
cu Eminescu nu se reduce la aceste
momente singulare, identificabile
cartografic. Aminteam mai sus de
dorinţa poetului de a ne lăsa o singură
carte. Ei bine, Grigore Vieru
reia uneori dialogul cu Eminescu
la acest nivel – al unei „cărţi”, în
sensul grecesc al cuvântului. Mă
gândesc aici la cartea / ciclul Fiindcă
iubesc, care poartă epigraful
Nu credeam să-nvăţ a muri vrodata.
Dacă este adevărat că epigraful are
funcţia de a exprima în mod concis
ideea artistică a întregii cărţi, rezultă
că ideea lui este şi ideea cărţii. Se
ştie însă că majoritatea comentatorilor
Odei... eminesciene consideră
că ideea esenţială a acesteia este
că viaţa / existenţa / temporalitatea
înseamnă o învăţare a morţii. Intitulându-şi
cartea Fiindcă iubesc
şi luându-şi ca epigraf cunoscutul
vers eminescian, autorul vrea să
sugereze, pare-se, două lucruri:
primul – că iubirea semnifică învăţarea
morţii, şi al doilea (ce ţine de
po(i)etică) – că nu se poate scrie
despre iubire, viaţă, moarte etc. în
afara contactului creativ cu opera
eminesciană, în afara sentimentului
şi a viziunii eminesciene asupra
existenţei. La fel procedează şi Nichita
Stănescu în Noduri şi semne,
cartea lui pornind, într-un alt regim