PDF - Limba Romana

Proză 143
nu intenţiona să-l fiarbă, deşi, am mai spus-o, pe Granda te poţi aştepta la orice şi
chiar la mai mult...
Ziceam că ăsta, dobitocul de medic, l-a pus – zăpăcit – în cratiţa cu apă caldă
şi a uitat de dânsul. Mă rog, se mai întâmplă. Peste vreo două sau trei-patru zile dobitocul
de medic se chiorî întâmplător în cratiţa cu apă caldă şi ce văzu?! Aolică!
Academicianul Haris mişca! Ptiu! Mda... Cred că printre voi, cei care citesc aceste
rânduri, sunt şi oameni dezgheţaţi, care îşi dau seama că în epoca despre care
vă povestesc academicianul Haris nu era academicianul Haris, ci... aşa, un fel de
nimic, cel mult – un mormoloc.
Va să zică, dobitocul de medic se uită zăpăcit în cratiţa cu apă caldă şi vede
că nimicul din ea mişcă. Aha, se îngândură deşteptul, să vedem ce iese? Că, dacă
a intrat, este musai să iasă, aşa spune medicina de pe Granda. Ei, şi ce a ieşit,
ştie toată lumea civilizată. Coşcogea academician Haris!
Acestea şi altele, fireşte, ar putea fi simple palavre, deoarece oamenii noştri
s-au deprins să iscodească pentru fiecare celebritate origini cât mai bizare ori
chiar deocheate de-a binelea. Aşa-i lumea, ce să-i faci!..
Nici până în ziua de azi nu-şi pot imagina că preşedintele unei ţări sau un pârlit
de academician ar putea să se nască într-o familie de ţărani din satul lor. Dacă-i
academician, ar fi bine să fie din altă parte, din cealaltă parte, fireşte, a globului,
iar dacă-i preşedinte...
Ei, ăsta în general trebuie să pice din Lună şi, fără a-şi număra cucuiele,
să se apuce să săvârşească fapte eroice şi să împartă dreptate. (De exemplu, în
momentul când se scutură de colb, asupra ţărişoarei năvălesc duşmanii înarmaţi
până-n dinţi. Viitorul preşedinte se enervează şi îi ia la palme. Poc-jap-văleleu!..
Vrăjmaşii fug îngroziţi, iar poporul recunoscător îi înmânează steaua de erou.
După asta viitorul preşedinte demască clica militaristă şi coruptă aflată la putere,
condamnă regimul totalitarist, împuşcă singurul opozant plus două prostituate bătrâne
ş.a.m.d.. Poporul, fireşte, îl roagă în genunchi să ia puterea în mâinile sale...
viitorul cârmaci cere două zile de gândire... Poporul aşteaptă cu sufletul la gură,
nu lucrează, nu doarme şi bea de stinge... Peste două zile, după lungi consultaţii
şi grele frământări, prinţul căzut din Lună apare în faţa mulţimii şi, dând din mână
a pagubă, zice:
– Bun, mă popor, accept să-ţi fiu preşedinte.)
Orice s-ar spune, eu rămân la părerea că academicianul Haris a ieşit
din sânul poporului pe care l-a iubit până la sacrificiu şi într-o zi i-a descoperit
originile nobile. Dar asta-i altă poveste... El însuşi, aflându-se la panoul de
comandă al facultăţii de litere şi cifre impare, i-a apostrofat pe nişte studenţi
destrăbălaţi (N.B.: studenţii întotdeauna sunt destrăbălaţi):
– Bă dobitocilor, poate n-o să mă credeţi, dar io în copilărie am păscut porcii!
La care întreaga asistenţă a răcnit plină de entuziasm:
– Ba credem, credem! – demonstrând astfel că recunosc originea democratică
a iubitului şi neuitatului profesor.
La urma urmei, detaliile acestea sunt prea puţin importante şi bănuiesc că
nici nu merită efortul înşiruirii; în cazul nostru sau, mai bine zis, al academicianului
Haris ne interesează contribuţia maestrului la prosperarea ştiinţei.
Printre lucrările deosebit de valoroase aş putea menţiona studiul fundamental
Rolul înjurăturilor în procesul de valorificare a spaţiului cosmic şi în lupta contra
dogmelor religioase. Opera aceasta a făcut epocă şi tezele principale sunt cunoscute
până şi de cei mai tâmpiţi grandeni. De exemplu, în studiu este descifrată şi
comentată o întâmplare dramatică de la cosmodromul de pe amărâta de planetuţă.