PDF - Limba Romana

142
limba Română
Oricum, ştim cu toţii că soarta lui era pecetluită...
– Ah, Mimi, gânguri academicianul Haris, încercând să se aburce în patul
conjugal. Dulceaţa vieţii mele...
Cum însă îşi făcuse intrarea în lumea asta aiurită în felul în care v-am spus şi
îşi istovise puţinătatea de trup (adunată din cratiţa cu apă caldă în care dobitocul de
medic aiurit arunca uneori fărâmături de pâine, pieliţa de la cârnaţi şi spăla paharele)
...aşadar, dat diind faptul că îşi istovise puţinătatea de trup în toate războaiele
ştiinţifice interplanetare, obstacolul părea insurmontabil pentru el...
Totuşi Haris nu era academicianul care să se dea bătut cu una-cu două şi
nici cu trei-patru, aşa că îşi încleştă dinţii şi îşi trase trupşorul în sus peste stânca
verticală. Când însă capul alpinistului răsări din adâncul prăpastiei, Mimi ridică
graţios unul din grandioasele (de la Granda) ei picioare, îşi strecură degetul mic
sub bărbia academicianului şi îl proiectă pe acesta cu haidele în sus pe podele.
Nu era frumos ceea ce făcea ea, vă daţi seama, dar academicianul Haris nu
zise nimic, îşi adună trupul de pe unde fusese împrăştiat şi făcu o nouă tentativă
de a ajunge pe întotdeauna inaccesibila pentru el culme.
Dar şi aceasta, tentativa, ca şi altele douăzeci şi două, care au urmat, avu
acelaşi sfârşit lamentabil.
Bănuiesc că jocul acesta făcea parte din diabolicul plan elaborat şi pus în
aplicare de forţele oculte, care urmăreau nu numai anihilarea, ci şi demoralizarea
cvasitotală a academicianului Haris.
Aşa se distrează doar un killer pervers cu victima lui: deşi îi poate băga în orice
clipă un glonte în frunte sau în inimă, la alegere, ăsta cu perversiunile lui killeriste
îşi hăituieşte victima, o conduce spre luminişuri sau în codri ce n-au umblatu, îi dă
speranţe oarbe, care ţin de virtualul viitor luminos al condamnatului, şi... şi îi face
de petrecanie când se plictiseşte definitiv şi îşi dă seama că de la acest actor nu
mai poţi scoate nimic valoros.
A, să nu credeţi că vorbesc în dodii, deşi acest mod de comunicare îmi este
familiar. Vreau să vă spun doar că tocmai asta era starea de spirit care o copleşise
şi o bântuia pe Mimi. În timp ce degetul mic de la picior îl expedia, periodic şi
implacabil, pe academicianul Haris pe podele, gândurile ei erau departe-departe.
(Mimi era o visătoare iremediabilă.)
N-am avut ce face, îşi zicea. Să investesc atâta capital în această piticărie de
academician... M-am lăsat înduioşată, precis, unde mai pui că eram tânără şi proastă...
Acum, dacă tot prinsese la minte, Mimi îşi propuse să nu mai piardă timpul
cu academicienii.
O să fac un ministru, decise ea pe neaşteptate, asta-i o idee de milioane!
Material, să nu vorbesc într-un ceas rău, este de ajuns şi de rămas. Minte să ai!
Hotărât, fac un ministru, iar dacă afacerea merge bine, fac un prim-ministru şi chiar
un şef de stat... Să vedeţi dacă nu crapă de ciudă tot muierăritul de pe Granda!
Timpurile se schimbă şi Granda intră într-o nouă epocă. Trebuie să mă gândesc
la viitorul amărâtei de planetuţe, altfel...
– Mimi, se auzi de sub pat glasul academicianului Haris, ia-mă în braţe...
– Du-te-n mă-ta, se răsti Mimi, supărată că nu i s-a dat răgazul cuvenit pentru
a aranja viitorul Grandei.
– Nu vreau, scânci academicianul Haris.
– Ba o să te duci, declară ferm Mimi.
– Nu, zise disperat academicianul Haris. Nu pot!
– Te duci în p...da mă-tii cu trap rapid, exact cum ne-am înţeles.
– Nu pot, nu mă duc...
– De ce, iubitule? deveni curioasă Mimi. Ţi s-a urcat la cap democraţia? Eu
te trimit direct la origini, iar dumneata o iai razna! Să ştii că mă supăr.