Descarcă liber Teza de Doctor - Cadre Didactice

sistemului de personalitate.
http://www./Invatarea_ca_premisa_a_fo
rmarii_si_dezvoltarii_personalitatii2005-
03-18.html;
După Postelnicu, C. 35 , 2000, p. 52
„învăţarea reprezintă un proces de
dobândire de către individ a unor noi
forme de comportament sau de
modificare a unora existente prin
exersare sau prin repetarea situaţiilor în
care acesta trăieşte şi se manifestă”.
După Cristea, S. 41 , 2002, p.201,
„învăţarea reprezintă din punct de
vedere pedagogic, activitatea proiectate
de cadrul didactic, pentru a determina
schimbări comportamentale la nivelul
personalităţii preşcolarului…prin
valorificarea capacităţii acestora de
dobândire a cunoştinţelor, a
deprinderilor, a strategiilor şi a
atitudinilor cognitive”;
În sens larg, învăţarea „este un proces
de achiziţie, în funcţie de experienţă,
datorită căruia se formează sau se
modifică anumite conduite sub influenţa
condiţiilor variabile ale mediului” după
Bower, H., 1974 citat de Sacară, L.,
Dămian, I., Macarie, G.F., Tebeanu,
A.V. 42 , 2006, p. 175.
În sens restrâns, conform aceloraşi
autori, învăţarea „este sinonimă cu
stabilirea anticipată a scopului;
- are caracter secvenţial (trecerea de
la neinstruire la instruire);
- are un caracter gradual (de la simplu
la complex, de la senzorio-motor la
logic – abstract);
- este un proces activ, se realizează
prin efort voluntar;
- este un proces relaţional, bazat pe
comunicarea profesor – elev, pe
interacţiune;
- are un caracter formativ – informativ
– educativ.
După Cristea, S. 41 , 2002, p.201, factorii
activităţii de învăţare sunt de două
feluri:
- interni, de natură biologică (vârstă,
sex, dezvoltare mintală, sănătate) şi
de natură psihologică (dezvoltare
intelectuală, capacitate cognitivă,
atitudine: afectivă, motivaţională,
caracterială, stil de învăţare);
- externi, vizează organizarea
preşcolară, metodologia de predare
– învăţare – evaluare, acţiunea
directă şi indirectă a unor medii
socio – culturale.
113
- activitatea de bază este jocul în
cadrul căruia manipulează activ
obiectele înconjurătoare şi îşi
utilizează experienţa dobândită;
- învăţarea presupune elemente de
joc, în sprijinul dorinţei de
cunoaştere a elevului;
- la sfârşitul acestei etape, copilul îşi
poate regla voluntar şi verbal
acţiunile şi capacitatea de evaluare.
Preocuparea Mariei Montessori (1870
– 1952), citat de Glava, A., Glava, C.,
2002, p. 63 – 64, pentru educaţia
copiilor preşcolari a fost materializată
într-o metodă de învăţare
(montessoriană), ce integrează 3
etape:
1. exersarea senzorială şi motorie, în
vederea dobândirii preciziei în
acţiunile motrice şi a acurateţei
perceptive;
2. realizarea unor exerciţii a căror
sarcină de lucru să ducă la
conturarea unei probleme noi, care
să devină activitatea de fond a
copilului;
3. activarea, prin asamblarea,
schematizarea, diferenţierea unei
realităţi cu care copilul intră în
contact.