Descarcă liber Teza de Doctor - Cadre Didactice

Coordonarea mişcărilor apare doar prin repetări permanente şi
se dezvoltă treptat pe măsură ce copilul creşte.
Dezvoltarea coordonării determină apariţia deprinderilor motrice
– mersul, alergarea, săritura căţărarea, aruncarea şi prinderea
sunt coordonările de bază în activităţile copilului.
Hess, W., citat de Preda, V., 1993, adaugă sistemelor care
reglează activitatea psihomotrică încă două tipuri de sisteme
care contribuie la coordonarea mişcărilor de bază şi integrarea
mişcărilor proprii în raport cu mediul şi anume: sistemul
telecinetic, cu funcţia de a mobiliza subsistemele funcţionale
care dirijează ochii, capul şi corpul spre un punct determinat, şi
cel eresmatic, al cărui rol este de a pregăti poziţia de plecare şi
de a compensa forţele ce se opun execuţiei impecabile a
mişcărilor dirijate spre un anumit scop.
Pendefunda, Gh., Ştefănache, F., Pendefunda, L. 20 , 1992, p.
39, afirmă că mişcarea coordonată solicită asocierea factorilor
motorii şi senzoriali. De la nivelul muşchilor pornesc excitaţii
proprioceptive ce ajung la scoarţă pe calea sensibilităţii
profunde, conştientă şi inconştientă. La nivelul analizatorului din
scoarţă, informaţiile sunt procesate, declanşându-se
producerea mişcării printr-un mecanism de reflex condiţionat. În
afara acestor căi, intervin şi alţi factori, reprezentaţi de sistemul
vestibular şi analizatorul vizual.
Coordonarea mişcărilor se dezvoltă treptat, pe măsură ce
copilul creşte, prin repetări permanente. Iniţial, copilul nu are
capacitatea de a-şi doza efortul în funcţie de cerinţele reale de
acţiune. La aceasta se adaugă osificarea incompletă a oaselor,
ce nu asigură puncte de sprijin rigide pentru inserţiile
mişcărilor, aceştia ar trebui să descrie în spaţiu, circumferinţe
mici cu indexul celor două mâini, membrele superioare fiind
întinse orizontal;
- pentru vârsta de 5 ani sunt specifice următoarele acţiuni
motrice: perfecţionarea mersului şi alergării, precum şi
variantele impuse de acestea; prinderea şi apucarea prin
variante ale acesteia şi anume „mototolirea” unei hârtii cu
degetele mâinii în pronaţie; variante ale săriturii şi anume -
Cu ochii deschişi se sare pe o distanţă de 5 metrii cu
piciorul stâng, apoi pe cel drept. Copilul flectează gamba
pe coapsă în unghi drept cu membrele superioare pe lângă
corp şi sare la semnal; la capătul celor 5 metri pune
piciorul pe sol. După 30” se reia cu celălalt picior. Nu se
ţine seama de timp; din punct de vedere al simultaneităţii
mişcărilor, un test la care pot fi supuşi este acela în care
copilul este aşezat înaintea unei mese şi în faţa i se aşează
o cutie de chibrituri (la o distanţă de la care o poate atinge
uşor cu antebraţul flectat pe braţ. La stânga şi la dreapta
cutiei se aşează vertical câte 10 chibrituri (la o distanţă de un
chibrit de cutie) unul în faţa celuilalt. La semnal se cere să ia
simultan între index şi police câte un chibrit şi să le aşeze,
simultan în cutie într-o anumită unitate de timp;
- pentru vârsta de 6 ani, din punct de vedere al coordonării
dinamice a mâinilor, copilul poate cu o minge de cauciuc, să
atingă o ţintă fixă la 1,5 m distanţă, la înălţimea copilului
pe un platou de 25/25 cm. Acesta cu o minge de 8 cm
diametru aruncă cu mâna dreaptă fără elan spre platou, cu
un membru inferior uşor flectat; din punct de vedere al
coordonării dinamice generale, copilul poate sări peste o
65