Descarcă liber Teza de Doctor - Cadre Didactice

După Epuran, M. 16 , 1976, se disting 3 feluri de senzaţii de
echilibru: senzaţie de verticalitate – ce apare după excitarea,
de către otolite, a terminaţiilor nervoase din utriculă şi saculă;
senzaţia de mişcare rectilinie – ce apare la sfârşitul unei
mişcări sau când viteza variază; senzaţie de rotaţie – apare tot
la începutul sau sfârşitul unei mişcări sau când apare o
acceleraţie sau un început de frânare. Senzaţiile apărute sunt
foarte persistente şi pot determina apariţia senzaţiei de
ameţeală. Aceasta are un caracter de reflex vegetativ provocat
de o mişcare accelerată, circulară, laterală sau transversală.
statice, copilul poate efectua în această perioadă: din
ortostatism, ochii deschişi, sprijin pe un picior, celălalt
membru inferior în triplă flexie de 90°, membrele superioare
pe lângă corp. Când membrul inferior flectat revine pe sol,
după 30” se lucrează cu celălalt membru;
- pentru vârsta de 7 ani, din punct de vedere al coordonării
statice, copilul poate efectua din stând, cu ochii deschişi,
mâinile la spate, stă pe vârfurile picioarelor şi încearcă
flectarea trunchiului la un unghi de 90°, fără flexia
genunchilor, timpul de menţinere a poziţiei este de 10 sec..
Coordonarea perceptiv – motrică (percepţia spaţiului, ritmului şi a mişcărilor proprii)
Coordonarea perceptivo-motorie se referă la: perceperea
poziţiilor, a formelor şi direcţiilor, perceperea organizării spaţiotemporale,
coordonarea oculo-motorie, înţelegerea şi
stăpânirea coordonării mişcărilor şi gesturilor proprii.
„Mişcarea constituie una dintre bazele pe care copilul
elaborează o înţelegere fundamentală a caracteristicilor
spaţiale şi temporale ale lumii fizice” (Gerhordt, 1972, citat de
Ababei, R. 23 , 2006, p. 155).
Pentru dezvoltarea coordonării perceptivo-motorie şi pentru
formarea şi consolidarea gesturilor de către copil este util să se
pornească de la următoarea schemă a lui Pailhous, J., (1987)
citat de Preda, V., (1998):
- La baza oricărui gest se află o schemă motorie;
23 Ababei, R., (2006), Învăţare motrică şi sociomotrică, Editura PIM, Iaşi;
24 Heriarborde, E. si Fraisse, P., (1968), Des Aptitudes ryitmiques. Monographies francaises de psychologie, Paris.
În perioada preşcolară, spaţiu exterior realizează progrese
importante în ceea ce priveşte înţelegerea relaţiilor spaţiale.
La vârsta de 3 ani, copilul întinde mâna pentru a apuca un
obiect, pe când la vârsta de 5 ani, confuzia nu mai este
prezentă.
În perioada preşcolară apare rolul corector al experienţei
cognitive şi a acţiunilor puse în practică. Sistemul corector
devine un element permanent introdus în percepţiile copilului.
Cu ajutorul acestui sistem, spaţiu exterior formează constantele
de formă, mărime şi culoare.
În această perioadă, un rol important este atribuit fixarea prin
cuvinte a calităţii obiectelor în obţinerea experienţei spaţiale.
Astfel, apare posibilitatea desprinderii de obiectul în sine şi
68